Munca pe plantaţia de cătină începe dis de dimineaţă şi se mai termină la lăsatul întunericul. Primii butaşi de cătină i-a cumpărat în urmă cu trei ani şi jumătate.
Nicolae Bratosin, agricultor: Trebuie ţinut ogor negru până la doi ani, deci trebuie arat şi prăşit permanent. În momentele de secetă trebuie udată. Avem instalaţii de picurare
Nicolae a fost bijutier de profesie. A descoperit beneficiile cătinei în urmă cu nouă ani şi a început să se intereseze cum ar putea să o cultive în propria curte. A dezvoltat însă o adevărată industrie şi a pus pe picioare singura fabrică de procesare completă a cătinei: produce suc, ulei dar şi pulbere de cătină. Totul este bio. Nu conţine conservanţi.
Nicolae Bratosin, agricultor: Sucul îl prelucrăm prin presare la rece. Nu îl conservăm, nici nu îl pasteurizăm. Noi îl congelăm. Îl presăm la rece, îl ambalăm.
Oana Manoilă, reporter Digi24 Constanţa: După ce sunt culese, fructele sunt aduse în această cameră frigorifică. Sunt congelate la minus 27 de grade C. Apoi, sunt puse în acest duspozitiv unde sunt curăţate. Trebuie bătute foarte repede pentru că se decongelează şi nu mai cad de pe crenguţe
Fructele sunt strânse şi recongelate până în momentul în care ajung în camera de procesare. Nicolae şi-a conceput singur presa la rece, care are un randament de 90%, în condiţiile în care instalaţiile de pe piaţa românească dau doar 65%. Nu vrea să o arate nimănui pentru că este în curs de înregistrare a invenţiei.
Sucul natural de cătina conţine vitamina C naturală, este un bun antibiotic, întăreşte sistemul imunitar, este anticancerigen, cicatrizant şi se spune că este elixirul fericirii.
Traian Preduţ este prietenul cel mai bun al lui Nicolae. A aflat toate aceste lucruri în urmă cu aproape patru ani, când fostul bijutier i-a spus de planurile pe care le are. De atunci, el şi familia lui beau sucul în fiecare zi.
Traian Preduţ: Este extraordinar. Ca şi schimbări, am constatat că, de atunci, nu am mai răcit iarna. Îţi dă, aşa, o energie, o vitalitate
Fostul bijutier şi-a încercat norocul şi cu 700 de puieţi de goji. Anul trecut a avut producţie bună dar, din păcate, anul acesta i-a neglijat pentru că a avut prea mult de muncă la cătină.
Este prima oară când recoltează toate cele cinci hectare şi jumătate cultivate cu ginsegul românesc şi se laudă deja cu o producţie record: cinci tone la hectar.
reporter: Oana Manoilă
operator: Cristian Caciauna/Florin Boboc