Noul ministru constănţean al transporturilor, Ramona Mănescu: "Nu am mers cu trenul din 2003"

Data publicării:
locomotiva din fata

Noul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu recunoaşte deschis că nu a mai urcat într-un vagon de tren de mai bine de 10 ani.

"Eu calatoream foarte mult pe tronsonul Bucureşti-Constanţa. In momentul in care au inceput lucrarile si calatoria dura 5 -6-7 ore, am renuntat", a declarat ministrul transporturilor. 

Reabilitaţi cu aproape un miliard de euro, pe cei aproape 200 de kilometri de cale ferată dintre Bucureşti şi Constanţa se circulă greu şi acum. Nepăzită, a devenit raiul hoţilor, care fură şine şi cablu.

Din funcţia de ministru al transporturilor, Ramona Mănescu va trebui să facă rost de bani pentru a asigura paza căii ferate.

Trenurile de stat circulă cu viteza melcului şi pentru că nu se găsesc bani de reparaţii. 8 mii de kilometri de cale ferată ar trebui modernizaţi, numai că în acest an sunt bani pentru 22 de kilometri.

Timpul petrecut în tren îi alungă pe români din vagoane. Aşa se face că numărul călătorilor a scăzut de 10 ori din 1990 şi până în prezent. Pasageri mai puţini înseamnă şi pierderi mai mari pentru CFR Călători. Anul trecut gaura din bugetul companiei a ajuns la un miliard de lei.

Din noua funcţie va trebui să înveţe nu doar cât costă o călătorie cu metroul ci şi să gestioneze lucrările din Drumul Taberei, întârziate deja aproape un an.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri