Colosul de 200 de metri lungime a ajuns în portul românesc la fix ora 8.00. Nu a avut niciun minut întârziere faţă de ora programată.
La bordul pachebotului aşteptau să pună piciorul pe pământ românesc peste 400 de turişti din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Australia, sau Spania.
Unul dintre turiştii americani a plecat în croazieră ştiind că va ajunge în România, locul în care s-au născut bunicii săi: "Bunicii din partea mamei au venit din România în Statele Unite acum mulți ani. Acum nu mai sunt printre noi, dar România are o semnificație specială pentru mine."
La bordul vaporului, viaţa este un lux permanent. Pachebotul are 11 punţi, apartamente cu balcoane private, două piscine, şase jacuzzi în aer liber şi un teren de mini-golf.
Are şi o mică flotă de ambarcaţiuni uşoare pentru sporturi nautice, pe care turiştii le pot practica în timpul escalelor.
Cabinele şi aparamentele au un decor elegant şi facilităţi multiple. Dintre cele 225 apartamente cu vedere spre mare, 90% au terasa privată.
În plus, centrele SPA şi de fitness de la bordul vaporului sunt un adevarat spaţiu de relaxare şi sănătate.
Teodor Patrichi, administrator Terminalul de Pasageri: "Totul se traduce în bani, bineînțeles. O navă precum aceasta, așa de mare, stând doar o zi aici plătește, aș putea să zic, undeva o factură de zeci de mii euro pentru Portul Constanța."
În acest sezon de croaziere sunt programate să acosteze în Portul Constanţa 106 nave de lux pentru acest sezon, cu 37 mai multe decât anul trecut. În 2013 peste 50.000 de turişti au ajuns în România la bordul vapoarelor de croazieră.
Reporter: Paul Greavu
Operator: Cătălin Vârban
editor web: Anca Medrea