Microcipul costă între 50 şi 100lei, iar de la 1 martie toţi proprietarii de câini trebuie să-şi microcipeze animalele. Microcipul va conţine un cod numeric personalizat unic al căţelului si opţional, numărul de telefon al stăpânului.
Zeadin Murat, membru fondator al Asociaţiei „Hobby" Constanţa:"Îîn caz că îl pierde, poate fi găsit mai uşor, în caz că acel câine este abandonat, legile sunt foarte dure, atât naţionale cât şi internaţionale".
După ce au fost microcipaţi, câinii trebuie înregistraţi în Registrul Evidentei Cainilor cu Stăpân, potrivit normelor adoptate de Guvern.
Cei care nu vor respecta legea vor plăti o amendă de până la 2000 de lei. În plus, tratamentul câinilor care nu au cip ar putea fi refuzat de medicii veterinari.
Laurenţiu Leica, medic veterinar: "Există riscul, dacă vorba românului, legea e lege, ca animalul atunci cand va fi bolnav, noi sa nu mai avem voie sa il tratam decat daca sunt cipati. Motiv pentru care omul nu va mai avea de ales".
Deşi nu mai este decât o lună până când microciparea va deveni obligatorie, muli proprietari de animale spun că nu ştiu nimic despre noile reguli.
Medicii veterinari sunt de părere că anul 2014 va fi mai mult un an de tatonare şi speră ca autorităţile să fie îngăduitoare cu posesorii de animale, măcar în prima jumătate a anului.