Jos kilogramele în plus. Sălile de sport s-au umplut de oameni care au mâncat în exces

Data publicării:
EXERCITII SALA

Cei care au făcut excese au vrut să scape repede de kilogramele acumulate în această perioadă. Este şi cazul Dianei, care spune că nu s-a abţinut de la niciun fel de mâncare." Am făcut câteva excepţii: cozonac, ciocolată, că trebuie", a spus Diana. 

Face sport câte o oră pe zi, de 5 ori pe săptămână, dar acum, spune ea, va munci dublu decât în mod obişnuit.

Abia s-a încheiat minivacanţa de Paşte, dar nu mai e mult până începe sezonul estival, aşa că toată lumea îşi doreşte un corp bine definit.

Antrenorii spun că au mai mult de muncă în perioada de după sărbători. Oamenii vor exerciţii de slăbire şi tonifiere complexe şi cu rezultate imediate. Cele mai căutate sunt antrenamentele de fitness şi aerobic.

Codruţa Mincu, antrenor: "Genoflexiuni cu săritură, sau o fandare la care folosim şi greutăţi pentru a lucra şi braţele simultan. În principal clienţii vor soluţii rapide şi uşoare."

Pentru rezultate rapide este recomandat ca sportul să fie combinat şi cu o cură de detoxifiere.

Răzvan, antrenor: "Să înceapă să mănânce foarte multe verdeţuri, salate, fructe foarte multe, sucuri de fructe, cele care ne ajută să ne îmbunătăţim digestia".

Sălile de fitness au şi oferte pentru această perioadă.

Carmen Drache, manager general al unei săli: "Avem abonamente începând de la 50 de lei pe lună. Sunt abonamente cu acces la toate serviciile noastre pe toată durata de funcţionare a sălii de fitness."

Preţul unui abonament poate ajunge şi până la 130 de lei, dacă vreţi şi antrenor personal. Programul sălilor de sport începe de dimineaţă la ora 6.30 şi se încheie la miezul nopţii.

reporter: Luiza Nicolae
operator: Victor Niţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri