Astăzi e Ignatul. În mai toate gospodăriile din mediul rural s-a tăiat porcul

Data publicării:
porc-ignat

Dis de dimineaţă, bărbaţii din familia Boroiu, ajutaţi de câţiva vecini s-au strâns laolaltă pentru a ajuta sau asista la tradiţionalul obicei.

Locul în care urma să fie sacrificat Ghiţă a fost bine curăţat, iar formulele rituale au fost respectate ca la carte.

8 ore a durat sacrificarea, tranşarea şi pregătirea cărnii pentru bunătăţile care vor ajunge pe masa de Crăciun. Gospodinele vor prepara cârnaţii, piftia, caltaboşul, sarmalele, toba şi lebărul, până în ajunul Craciunului.

Ca să le arate că şi ei ştiu să gătească, bărbaţii casei au preparat tradiţionala pomană a porcului.

Se spune că animalul sacrificat în această zi este substitut al zeului, care moare şi renaşte, împreună cu timpul, la solstiţiul de iarnă.

reporter: Anamaria Stoica
operator: Matei Ghioc

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri