În cursul dimineţii de luni, când a ajuns la serviciu, Şerban Mihalcea a anunţat că va intra în greva foamei. El spune că a ales să protesteze astfel în speraţa că reprezentanţii Corpului de Control al ministerului de interne vor începe o anchetă, care îi va da dreptate. Bărbatul susţine că un medic ar elibera reţete false şi că are dovezi în acest sens, dar este nemulţumit de faptul că autorităţile probele sale.
Singurul răspuns pe care Mihalcea susţine că l-a primit de la Ministerul de Interne a fost că... studiile pe care el le are nu corespund funcţiei de asistent medical, astfel încât el ar trebui înlăturat din sistem. Colegii lui, mai spune Mihalcea, ar fi fost obligaţi de conducerea centrului să semneze o declaraţie din care să reiasă că prezenţa lui perturbă activitatea din centrul medical.
Directorul centrului medical al MAI nu a dorit să comenteze în niciun fel cele întâmplate.
"Dacă aşa v-a spus, dl Mihalcea... Există organe abilitate care vă vor da răspunsul. Eu nu sunt abilitată să vă dau acest răspuns", declară Rodica Ciulea, directorul Centrului Medical MAI Constanţa
Odată ce a anunţat că intră în greva foamei, atenţia MAI s-a concentrat asupra lui:
De asemenea, reprezentanţii DNA ne-au informat, printr-un comunicat de presă, că persoanele despre care Mihalcea vorbeşte nu sunt învinuite sau inculpate în niciun dosar. Până la lămurirea iţelor acestui caz, Şerban Mihalcea este decis însă să rămână în greva foamei.