"Sunt foarte mulţi membri de partid care îl îndeamnă şi îi cer preşedintelui nostru de partid şi premierului să candideze", a spus europarlamentarul Corina Creţu.
Printre cei care îi cer actualului premier să candideze la prezidenţiale se numără şi liderii Partidului Social Democrat din Cluj.
"Dacă mă întrebaţi pe mine, cel mai potrivit candidat din partea PSD ar fi preşedintele partidului şi primul-ministru al României, Victor Ponta", a precizat Remus Lăpuşan, preşedintele PSD Cluj.
"Noi de aici, de la Cluj, îl vedem pe Victor Ponta viitorul candidat pentru preşedinţia României", a declarat Alexandru Cordoş, senator PSD Cluj.
PSD îşi va desemna candidatul la prezidenţiale după alegerile europarlamentare, care vor avea loc în luna mai.