"Am primit o înştiinţare de la ministerul Sănătăţii, prin care suntem informaţi că vaccinul antigripal a fost achiziţionat, urmând să primim repartiţia şi data în care trebuie să ridicăm vaccinul antigripal. Aşteptăm cu nerăbdare sosirea lui și distribuirea către medicii de familie", spune Mihai Moisescu, director adjunct la DSP Cluj.
Conducerea DSP a solicitat un număr de 53.000 de doze de vaccin antigripal, care ar fi trebuit să ajungă la Cluj încă de la începutul lunii noiembrie.
Ministerul Sănătății a anunțat că primele 200.000 de doze de vaccin antigripal destinate imunizării gratuite urmează să fie distribuite direcțiilor de sănătate publică din țară.