Chiar dacă au suferit 3 înfrângeri în debutul de campionat, "studenţii" promit prima victorie din 2014.
"Pentru meciul cu Dinamo, avem un obiectiv clar: victoria. Atmosfera în echipă pot să spun că este una foarte bună, suntem foarte motivaţi. Bineînţeles, echipa Dinamo nu este de subestimat. Şi ei vor veni la victorie, vor veni să câştige. Dar avem un atu. Avem atuul că jucăm acasă şi sperăm să vină cât mai mulţi suporteri să ne susţină", spune jucătorul Adrian Mazăre.
Ultima confruntare dintre cele două formaţii de pe Cluj Arena s-a lăsat cu multe etape de suspendare în ambele tabere, din cauza unei bătăi generale.
"Regulamentul Federaţiei Române de Rugby, privind bătăile şi tot ce ţine de anti-joc, sunt foarte, foarte dure. De aceea, în ultimii ani, s-au cam terminat. Ne bazăm mai mult pe ce jucăm în teren, decât pe poliţe de plătit din trecut", declară Ioan Teodorescu, antrenorul echipei "U" Cluj.
În ciuda începutului slab de campionat, jucătorii de la "U" îşi menţin obiectivul stabilit înaintea sezonului.
"În funcţie de rezultatele pe care le vom obţine şi până la perioada de intersezon din vară, vom vedea strategia pe care o vom adopta pentru partea a doua a campionatului. Clar că ne menţinem obiectivele în ceea ce priveşte locurile 1-4", susține managerul Lorin Cantor.
În meciul de duminică va putea fi folosit şi Cristi Murgoci, care a fost unul dintre protagoniştii încăierării de anul trecut. Acesta a ispăşit nu mai puţin de 10 etape de suspendare.