Liderii sindicatelor anunţă că strângerea de semnături pentru declanşarea protestelor se va încheia la începutul lunii septembrie. Apoi, se va face publică data la care va fi declanşată oficial greva generală.
Acţiunea de protest survine după greva din aprilie, când peste 32.000 de membri de sindicat şi salariaţi, din 2.905 primării, şi-au întrerupt activitatea timp de două ore. Cererile acestora se referă la reglementarea și liberalizarea acordării tichetelor de masă chiar din acest an și la creșterea salarială, în conformitate cu legislația în vigoare.
În România, o grevă generală în administraţie a mai avut loc în 2006 şi a durat 6 zile.