Angajații Poștei Române intră în grevă pe 1 aprilie. Mesajul transmis de conducere pensionarilor

Data publicării:
posta romana
FOTO: Inquam Photos

Conducerea Companiei Naţionale „Poşta Română” a luat la cunoştinţă de decizia Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România de a declanşa conflictul colectiv de muncă sub forma unei greve generale în data de 1 aprilie. Compania subliniază că escaladarea conflictului de muncă este una artificială, iar Compania Naţională „Poşta Română” a luat toate măsurile pentru depăşirea acestuia. „Asigurăm pe cei peste două milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale „Poşta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie”, mai spune compania, transmite News.ro.

Compania Naţională „Poşta Română” transmite într-un comunicat oficial că a pus la dispoziţia salariaţilor toate posibilităţile financiare ale Companiei pentru evitarea acestui conflict colectiv de muncă.

„Compania a solicitat medierea, însă reprezentanţii SLPR au refuzat acest lucru. În contextul în care negocierile intense purtate încă de la finalul anului trecut între Compania Naţională „Poşta Română” şi SLPR nu au ajuns la un rezultat, iar SLPR a decis declanşarea grevei generale a unei părţi a angajaţilor, Poşta Română face următoarele precizări: „Compania Naţională „Poşta Română” va asigura întocmai distribuirea, conform tuturor prevederilor contractuale şi legale a trimiterilor şi drepturilor sociale pentru toţi clienţii, iar o întârziere a acestora este exclusă. Asigurăm toţi clienţii, partenerii şi instituţiile bancare de stabilitatea şi funcţionalitatea serviciilor, precum şi de soliditatea politicilor de management aflate în curs”.

Poșta Română spune că pensionarii își vor primi „drepturile sociale în termen”

Compania subliniază că „escaladarea conflictului de muncă este una artificială, iar Compania Naţională „Poşta Română” a luat toate măsurile pentru depăşirea acestuia.

„Asigurăm pe cei peste două milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale „Poşta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate drepturile sociale vor fi livrate la timp, până pe 15 aprilie, aşa cum ne-am asumat angajamentul!”, arată Poşta Română.

Compania Naţională „Poşta Română” precizează că majoritatea covârşitoare, peste 80% dintre salariaţi, îşi va îndeplini atribuţiile de serviciu cu profesionalism, ca şi până acum. La conflictul colectiv de muncă au aderat, în scris, aproximativ 20% din angajaţii Companiei.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată „Doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2” la 79 de ani. Actrița a avut probleme de sănătate: „A...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...