Naţionala de handbal testează sala polivalentă. Gheorghe Tadici le aduce pe "tricolore" la Cluj înaintea Campionatului European

Data publicării:
sala polivalenta-1

"Tricolorele" se vor antrena la Cluj în perioada 17-25 noiembrie, înainte de plecarea în turneul de pregătire din Germania în vederea Campioantului European.

"Tocmai îi spuneam domnului primar Emil Boc că îi cer sprijinul să ne primească cu echipa naţională de senioare, care va avea înaintea Campionatului European din decembrie un mic stagiu de pregătire. Ne-am dori din suflet să fie prima parte la Cluj, după care vor merge în Germania şi vor susţine două jocuri de pregătire", a afirmat Narcisa Lecuşanu, director tehnic FRH.

Aceasta speră ca România să poată organiza în viitorul apropiat un turneu final de mare anvergură.

"Îmi doresc din suflet să se construiască ceva şi în Bucureşti, la cerinţele federaţiilor europene şi internaţionale, pentru că atunci ne-am putea depune candidatura pentru a organiza un asemenea turneu şi cu siguranţă va fi un ambasador foarte bun al României, handbalul românesc, atât la fete, cât şi la băieţi. Fetele noastre merg în Decembrie la Campionatul European în Ungaria, la Debrecen. Vecinii noştri au posibilitate, sper din suflet să avem şi noi cândva", a mai spus Narcisa Lecuşanu.

Campionatul European din acest an este programat în perioada 6 - 21 decembrie şi va fi găzduit de Ungaria şi Croaţia. România este repartizată în grupa B, alături de Norvegia, Danemarca şi Ucraina.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri