La exercițiul bilateral "Falcon Defence 2015" participă aproximativ 150 de militari români, în timp ce forțele aeriene portugheze participă cu patru aeronave F-16, dar și tehnica de deservire aferentă. La fel ca la precedentele evenimente de acest gen, piloții români vor participa cu aeronave de tip MiG-21 LanceR.
"Participanţii la activitate îşi propun antrenarea în comun, într-o concepţie unitară, pentru îndeplinirea cerinţelor specifice de interoperabilitate ale Alianţei Nord-Atlantice şi asigurarea stabilităţii şi securităţii regionale, în actualul climat de securitate din flancul estic al NATO", au precizat reprezentanţii Ministerului Apărării Naționale.
În a doua parte a acestui an, la baza aeriană din Câmpia Turzii vor începe lucrări de modernizare care vor pregăti obiectivul militar, dar și personalul, pentru dotarea cu avioanele F-16 achiziționate de guvern.
"Anul acesta vom începe lucrări de modernizare și extindere a bazei aeriene de la Câmpia Turzii, ele constând în extinderea platformei de parcare și extinderea pistei, dar și elemente de comandă și control, care vizează dirijarea și coordonarea zborului", anunţa luna trecută Mircea Dușa, ministrul Apărării Naționale.
Exercițiul româno-portughez se va încheia în 30 iunie.