Microbuzele au ajuns în comune în care elevii mergeau până acum pe jos la şcoală ori acolo unde, din cauza numărului mare de copii, maşinile făceau mai multe drumuri.
"Avem 20 şi ceva de elevi pe care îi transportăm zilnic la cursuri la Teaca şi în localitatea Budureni, avem şase copilaşi care niciodată nu au beneficiat de transport. Avem un singur microbuz. L-am primit în urmă cu trei ani. Lucrăm cu el şi îl exploatăm în fiecare zi, transportăm elevii şi facem două curse în fiecare zi", a spus Damian Muntean, primarul comunei Teaca.
"Mai avem un microbuz, dar copii sunt foarte mulţi de când s-a înfiinţat clasa zero şi trebuie să mergem peste capacitate şi mai aveam nevoie de un microbuz. Pe primul microbuz îl conduc eu de zece ani şi al doilea microbuz o să găsească Primăria un şofer", a precizat Octavian Olariu, reprezentant al Primăriei Şanţ.
La Bistriţa vor mai ajunge în următoarele luni încă 16 microbuze şcolare.
"În etapa a doua şi discutăm în etapa a doua de microbuze care sunt în diverse faze de execuţie pe care le vom repartiza până la sfârşitul anului", a declarat Liviu Dragnea.
Microbuzele şcolare ce vor transporta elevii din judeţul Bistriţa-Năsăud la cursuri din luna septembrie fac parte din cele 600 achiziţionate de Guverul României la începutul acestei veri.