Idee românească finanţată de Microsoft

Data publicării:
microsof

Tinerii au investit anul trecut 30.000 de euro ca să îşi deschidă afacerea. Acum, creativitatea lor a fost recunoscută de Microsoft, care le asigură suport tehnic în valoare de 60.000 de euro.

"Au investit într-o afacere cu potenţial. Este un pariu, un pariu pe care noi l-am făcut, un pariu pe care ei l-au făcut, că vom reuşi să ne cheltuim resursele găsind calea spre succes", spune Bogdan Andronic, director tehnic.

Tinerii antreprenori recunosc că afacerea nu este profitabilă în momentul de faţă, însă sunt șanse ca situația să se schimbe în doar câteva luni. Lucrează deja cu distribuitori de pe piaţa internaţională, inclusiv din Australia şi Kazahstan.

"Iau soluţia noastră şi o customizează la clienţii din pieţele lor. Şi, mai nou, există foarte mult focus pe partea de UK şi în acest scop am luat lângă noi un boarder advisor", explică Bogdan Oros, director de vânzări.

Tinerii clujeni au pus la punct un sistem prin care clienţii pot să depună mai uşor reclamaţii sau sugestii în legătură cu activitatea unei companii. Aceștia trebuie doar să trimită un SMS sau să scaneze codul QR cu un telefon performant. Sistemul este implementat deja cu succes şi într-un supermarket din Cluj-Napoca.

Preţul pentru serviciile oferite de clujeni este de 50 euro pentru fiecare firmă care implementează sistemul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri