Fotbal. Kovacs, un pariu câştigat de Universitatea Cluj

Data publicării:
170414 u cluj 1

În actuala stagiune, a bifat 8 partide ca titular, iar în meciul cu FC Braşov din tur, şi-a trecut în cont primul gol, pe prima scenă a fotbalului românesc.

"Este o senzaţie unică pentru orice fotbalist, mai ales să marcheze în Liga I, mai ales primul gol la vârsta de 19 ani sau 20 de ani. Este un moment foarte frumos, sper să mai marchez, să nu mă opresc aici", a declarat mijlocaşul. 

Cel mai bun prieten al lui Kovacs din vestiarul Universităţii este Zsolt Szilagy. Cei doi sunt colegi de cameră în cantonamente.

"Este simbolul acestei echipe, s-a născut aici. Aici joacă de când a început fotbalul şi este un exemplu pentru toată lumea din vestiar", a spus Lorant Kovacs despre Zsolt Szilagy.

Cu doi ani în urmă, mijlocaşul "şepcilor roşii" a fost la un pas să-şi încheie prematur cariera, din cauza unor probleme medicale.

"Am avut o apendicită perforată, m-am operat, după care au apărut ceva complicaţii, mi s-a infectat operaţia şi am stat vreo 4-5 luni, după care mi-a fost foarte greu să revin. Recuperarea practic am făcut-o singur cu domnul Gică Barbu. A fost greu, dar mă bucur că am trecut peste şi acum sunt bine", a mai spus fotbalistul.

Kovacs a început fotbalul ca portar, mai apoi a evoluat atacant, iar acum este folosit pe postul de mijlocaş central.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri