Fotbal. Calificare la marea luptă

Data publicării:
JAGODINA

A fost 1-0 pentru CFR, cu un gol marcat în minutul 82 de portughezul Bruno Guima.

"Important e că ne-am calificat şi mergem mai departe, pentru că, după părerea mea, cred că era ruşinos să ieşim din această fază", a declarat Ciprian Deac.

"Mă bucur că am trecut un hop, mai avem încă două hopuri. Obiectivul nostru este să ne calificăm în grupele Cupei UEFA", a spus Florin Costea. 

Calificarea în turul III preliminar din Europa League a produs prima mare bucurie în vestiarul CFR-ului, în acest sezon.

"Într-un asemenea meci, e importantă calificarea, rezultatul final, ceea ce mă bucur că am obţinut. A fost o bucurie foarte mare în vestiar, băieţii sunt un grup unit, foarte bun acum, cu antrenorul şi cu noi şi cred că o să mai obţinem rezultate foarte bune în continuare", a afirmat Iuliu Mureşan, preşedintele CFR Cluj.

Ardelenii şi-au aflat şi adversarii din turul următor. Ei vor juca împotriva bieloruşilor de la Dinamo Minsk. Până atunci însă, au meci în campionat, duminică, cu Ceahlăul Piatra Neamţ.

"Victoriile ne aduc încredere, ne mobilizează, se uneşte mult mai mult acest grup şi sperăm să mergem pe aceeaşi linie", a spus Ionuţ Rada. 

"Vom fi acum obosiţi puţin, dar mai avem trei zile până duminică şi trebuie neapărat să câştigăm acest meci cu Piatra Neamţ, să începem cu dreptul campionatul", a declarat antrenorul Vasile Miriuţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri