Expoziţie inedită de fluturi. Peste 250 de fluturi tropicali pot fi admiraţi la Cluj-Napoca

Data publicării:
FLUTURI

Cei mai atrași de frumusețea și coloritul aripilor au fost cei mici, care nu doar că s-au fotografiat cu fluturii, ci au putut chiar să-i ţină pe deget.

""Mie mi-a plăcut fluturele verde. Sunt drăguți", a spus unul dintre ei.

Fluturii sunt aduşi sub formă de cocon și menținuți la incubator până își deschid aripile. Zilnic își iau zborul peste 50 de noi fluturi.

Cei mai atrăgători însă au fost fluturii împărați.

"E plăcut și frumos, mai ales că îi vezi zburând în jurul tău", a spus unul dintre vizitatori.

"E foarte interesant să văd fluturi atât de aproape, mai ales că în ziua de azi, în oraș, nu ai posibilitatea să-i vezi în natură, iar aici e interesant", a spus un alt vizitator.

"Fluturii sunt una din pasiunile mele, îmi plac foarte mult, îmi dau o stare de bine şi de relaxare", a afirmat un altul.

De săptămâna viitoare, vor fi aduşi și alți fluturi, pentru ca pe tot parcursul expoziției să fie admirate peste 25 de specii.

"Rolul expoziției este în primul rând de a aduce un mic colțișor de pădure tropicală, mai aproape de noi, să permitem oamenilor să interacționeze cu fluturii tropicali într-o manieră pe care ar putea să o facă chiar în pădurile tropicele", a precizat Mihai Lăcătuș, organizator al expoziţiei.

Expoziţia va fi deschisă până la sfârșitul lunii iunie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri