Candidaţii pentru un post de inspector şcolar trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Ei trebuie să fie absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ superior de lungă durată sau ai ciclului II Bologna cu diplomă de master, să fie titulari cu gradul didactic I, cu vechime de cel puţin 7 ani şi, de asemenea, să fie membri ai Corpului naţional de experţi în management educaţional.
Probele ar urma să aibă loc la sediul ISJ Alba, în perioada 20 mai - 5 iunie. Mulţi dintre candidaţi au lăsat pentru ultima zi depunerea dosarelor de participare la concurs.
"Nu a fost foarte dificil de realizat, numai că responsabilităţile şi atribuţiile pe care le am în cadrul Inspectoratului Şcolar m-au determinat să amân pregătirea dosarului", a spus Monalisa Borza, inspector şcolar.
Potrivit Ministerului Educaţiei, inspectorii care sunt în prezent la ISJ Alba îşi vor păstra postul până la începutul lunii septembrie. Pentru posturile care nu vor fi ocupate, cel mai probabil va fi organizat un nou concurs.
"În cazul în care nu vor fi depuse dosare, iar inspectorii şcolari nu au alţi contracandidaţi, vor rămâne cu delegare, pentru că pe decizia acestora este specificat faptul că au delegare până la sfârşitul anului şcolar", a afirmat Narcisa Bucureştean, inspector şcolar general adjunct la ISJ Alba.
În Cluj, pe cele 27 de posturi s-au înscris 23 de candidaţi. Cea mai mare concurenţă este la matematică, unde sunt doi înscrişi pe un loc, în timp ce pentru unele posturi, cum ar fi de inspector de limba romani şi de limba maghiară sau de informatică, nu s-a înscris niciun candidat.