Un brad ecologic, format din structuri modulare şi învelit cu cetină şi zeci de luminiţe, a fost amplasat în Piaţa Cetăţii. Lângă bradul înalt de 16 metri, a fost pus şi Moş Crăciun, dar şi câteva căsuţe desprinse parcă din poveşti, de unde pot fi cumpărate bunătăţi şi suveniruri. Cei mai încântaţi au fost, ca de obicei, copii.
"Am aştaptat foarte mult şi acum m-am bucurat foarte tare că s-au aprins luminile şi vreau să ţină veşnic", a spus unul dintre micii vizitatori.
Încântaţi de noua înfăţişare a oraşului au fost şi cei mari.
"E foarte frumos, ne bucurăm că avem aşa un oraş frumos", a spus un localnic.
"Am venit de la Constanţa, suntem 440 de cercetaşi, este extraordinar şi vrem să ne bucurăm de seara asta minunată", a spus un alt vizitator.
Tot în piaţă a fost amplasat şi un patinoar, care va rămâne deschis până la jumătatea lunii ianuarie.
"Pe toată perioada sărbătorilor, vor fi tot soiul de evenimente, pentru ca oamenii să se bucure pentru că în fiecare an merită tot mai mult, tot mai mult. Bucuria, dacă putem să o aducem... o fac cu toată plăcerea", a afirmat Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia.