Actorii de teatru învață să devină staruri de cinema la TIFF

Data publicării:
10 TIFF

Cei 10 actori de teatru selectaţi din București, Sibiu, Cluj-Napoca și Tîrgu-Mureș nu au reușit până acum să obțină roluri importante în cinematografie. Irina Drăgănescu joacă pe scenele teatrelor din București din 2010 și a câștigat mai multe premii pentru interpretare. După ce a jucat în primul sitcom teatral din România, a decis să se dedice filmului.

"Am ajuns la impulsul în care vreau să fac mult mai mult film decât teatru. M-am întors așa puțin spre performance și teatru mai intim, teatru mai experimental și de aici prelungirea firească ar fi filmul. E mult mai conținut și interiorizat și mult mai adevărat, chiar dacă pe fragmente mai scurte", spune actrița.

Lucian Teodor Rus este actor la Teatrul Național din București, dar își dorește încă din momentul absolvirii să joace în lungmetraje.

"Intri la o facultate, dacă ai experiență bine și după, te duci la probe și la castinguri, te duci și la teatru și la film, dar se întâmplă să iei un casting la teatru și te duci la teatru. Avem întâlniri cu producători, cu directori de casting și ne dau sfaturi foarte concrete și asta e foarte important", a precizat acesta.

Tineri artişti au învățat de la Nancy Bishop, regizor și agent de casting, cum să își caute cele mai potrivite roluri și cum să se pregătească pentru ele. Nominalizată la Premiile Emmy, Nancy Bishop a lucrat pentru filme ca Mission Impossible IV sau The November Man, cu Pierce Brosnan.

"Întotdeauna îi încurajez pe actori să participe cu plăcere la castinguri, deoarece mulți actori consideră audițiile neplăcute, dar trebuie să se împrietenească cu ele. Dacă lor le place și nouă ne place de ei", susține aceasta.

"Scopul este să aibă o experiență și să își dea seama care e o primă diferență între ceea ce fac, lucru pe care îl fac minunat, pentru că ei au niște performanțe extraordinare în teatru și ceea ce urmează să se întâmple în lumea filmului", a explicat Ileana Cecanu, coordonator al proiectului.

Actorii au fost selectați în cadrul programului "10 pentru FILM" de regizorul Tudor Giurgiu, împreună cu mai mulţi critici de teatru și film.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...