Şcolile braşovene oferă siguranţă 

Data publicării:
SCOLILE BRASOVENE

Problema siguranţei în şcoli este una de actualitate, însă, fondurile alocate pentru rezolvarea ei sunt reduse sau chiar inexistente. Aşa că, unii directori au luat iniţiativa să asigure paza la nivel de unitate şi din fonduri proprii. Cea mai mare preocupare, în judeţul Braşov, este pentru siguranţa elevilor din şcolile gimnaziale şi generale. "Sunt eficiente şi majoritatea şcolilor din municipiul Braşov au asigurată paza. Un gardian plătit de asociaţiile de părinţi, ori prin sisteme de intrare cu cartelă.", Anişoara Munteanu - profesor Şcoala nr.25 Braşov

Nici liceele nu au fost ignorate. Comitetele de părinţi, cadrele didactice şi sponsorii s-au mobilizat pentru ca elevii să fie supravegheaţi corespunzător. "Banii vin din autofinanţare. Mai concret, avem două chioşcuri şi patronii acelor chioşcuri au suportat costurile. Uneori, iniţiativa trebuie să vină şi de la nivel local, sau al unităţii.", Dorel Agache - directorul Colegiului Naţional Andrei Şaguna

Elevii au primit bucuroşi iniţiativa. Nu sunt deranjaţi să se ştie supravegheaţi, pentru că ştiu că este pentru binele lor şi că nu li se va întâmpla nimic cât timp sunt la şcoală. 

Pentru că zonele de risc maxim sunt cele din oraşe, banii nu au mai ajuns şi pentru şcolile din mediul rural. Autorităţile spun, totuşi, că aici nu sunt probleme şi că, atât cât se poate, profesorii contribuie personal la siguranţa elevilor. "În comune nu avem sistem de supraveghere sau sistem de pază, pentru că efectivele sunt mici, banii sunt puţini. În mediul rural nu cred că avem probleme.", Victor Vijoli - inspector general adjunct IŞJ Braşov

În acelaşi timp, în Braşov sunt în desfăşurare două proiecte, cu finanţare europeană, în care sunt incluse 19 unităţi şcolare. Nouă sunt în municipiu, iar celelalte în zona metropolitană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri