Chiar dacă majoritatea clasamentelor şi-au stabilit învingătorii, Trofeul Răşnov rămâne o cursă interesantă pentru piloţii români care anunţă o participare bogată cu 65 de concurenţi deja înscrişi. Un alt punct de atracţie al weekendului de curse va fi şi prezenţa la start al unui bolid de 1000 de cai putere condus de italianul Marco Tempestini.
Întrecerea se desfăşoară pe traseul clasic de la ieşirea din Râşnov şi urcarea spre Poiana Braşov pe o distanţă de 4 kilometri. Cele două zile de concurs sunt împartite în şase, respectiv patru manşe, cu antrenamentele programate sâmbătă şi cele două manşe de concurs, care stabilesc clasamentul urmând să se desfaşoare duminică, începând cu ora 12:30.
Pentru a facilita accesul spectatorilor în zonă, organizatorii au prevazut duminică o fereastră de 45 de minute în care circulaţia va fi deschisă, începând cu 11:30, împreună cu amenajarea unor zone dedicate publicului, de unde fanii pot urmări întrecerea în deplină siguranţă.