Primăriilor nu le ajung banii pentru investiţii

Data publicării:
PRIMARII BUGETE

Una dintre primăriile care a primit fonduri insuficiente de la stat în acest an este cea din Voila. În administrarea primăriei sunt şase sate unde au fost începute fie proiecte de apă şi canalizare, fie reabilitări de clădiri sau reparaţii de drumuri. Pentru anul 2015, administraţia publică şi-a propus să continue proiectele începute, doar că Nu poate face asta din cauza lispei banilor.

Începută în anul 2007, reţeaua de canalizare trebuia să fie gata în 2012. Până acum primăria a investit peste un milion de lei în branşamante şi staţia de epurare. Anul acesta trebuie cumpărat şi amplasamentul pentru staţie în valoare de peste 500.000 de lei, însă primăria nu a primit niciun ban de la Guvern.

Între timp localnicii din satele administrate de primăria din Voila aşteaptă, de ani de zile, ca autorităţile să-şi ţină promisiunile pentru ca şI ei să Beneficieze de apă şI canalizare.

"Avem foarte mare nevoie şi de apă şi de gaz şi canalizare mai ales pentru că oamenii din sat au băi personale, şi eu acasă. Dar canalizarea este o problemă", spune un localnic.

"De trei ani de zile ne tot bagă apa şi ne face canalizare şi nici până astăzi nu au făcut. Nu ştiu ce se întâmplă. Au făcut o bucată până aici numai ne+au stricat şoseaua", spune un alt localnic.

Primarul spune că din anul 2003 de când este edilul comunei nu a primit niciodată atât de puţini bani. Dacă anul trecut în visteria primăriei erau 1.700.000 de lei, anul acest sunt cu 600.000 de lei mai puţin. Pentru anul 2015, din partea statului comuna Voila a primit doar 240.000 de lei. Edilul recunoaşte că din bugetul din acest an va putea plăti doar salarii, utilităţi şi gospodărirea proprie şI nu se mai poate ocupa de vreun proiect.

"Nu pot să fac buget în condiţiile acestea. Se poate ca în lunile septembrie, octombrie să închidem şi primăria sau să lucreze colegii fără bani. Nu pot să fac o predicţie, chiar nu pot să fac nimic. Încă nu ştim ce să facem. Iau de acolo, nu rămâne dincolo", spune Ovidiu Şerban, primar comuna Voila. 

Şi în comuna Mândra este aceeaşi problemă. Deşi aici primăria a primit de la stat peste 400.000 de lei, proiectele de canalizare şi apă vor rămâne cel mai probabil fără investiţie.

"Cu aceşti bani nu se pot face mare lucru pentru că numai un proiect de apă canal pentru că numai un proiect de apă canal sau un drum implică 4, 5 milioane sau 6 milioane. Avem două drumuri pe ordonanţa, drumul Şona-Făgăraş care e dezastru şi ală e in proporţie de 30% realizat. Investiţie destul de mare de aproape 6 milioane. Mai evm şi drumul Mânda-Toderiţa care are program pe Ministerul Dezvoltării", spune Ioan Taflan, primar comuna Mândra.

Conform hotărârii de Guvern luată la jumătatea acestei luni, judeţul Braşov are alocată suma de 57.000.000 lei pentru cele 58 de localităţi.

Reporter: Ruxandra Morar
Operator: Dan Dascălu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri