Premieră medicală la Braşov. O pensionară a fost operată cu un dispozitiv unic în ţară

Data publicării:
OPERATIE APA 011013

La un spital privat din Braşov medicii au făcut prima operaţie în care bisturiul și laserul au fost înlocuite cu apa. Mai exact, chirurgii au folosit un aparat care utilizează un jet de apă cu presiune, care elimină tumori ale ficatului, pancreasului, rinichiului și creierului.

"Avantajul față de dispozitivele care există deja pe piața medicală și anume față de disectorul cu ultrasunete, este faptul că jetul de apă este total inofensiv față de țesuturi, lucrează la temperatura camerei. El nu distruge, nu face leziuni ireversibile în structurile pe care vrem să le conservăm", declară Bogdan Moldovan, medic primar chirurg.

Prima pacientă operată cu acest dispozitiv, este o pensionară din Brașov, în vârstă de 61 de ani, care suferea de o tumoră la pancreas, fixată foarte aproape de o venă.

Operația a decurs bine, iar pacienta se află acum în sala de recuperare. Pe viitor specialiştii speră să realizeze şi alte operaţii de succes cu ajutorul acestui aparat. Dacă rezultatele vor fi bune, spitalul va cumpăra dispozitivul cu 40.000 de euro de la o firmă din Germania.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...