Prea mulţi urşi. Autorităţile din Harghita şi Covasna au depus o petiţie la Ministerul Mediului

Data publicării:
URSI

Teodor Jozsef are aproape o sută de hectare de teren cultivate cu grâu şi porumb. Anul trecut, a avut o pagubă de 50.000 de lei, după ce urşii au dat iama în cultura lui, însă nu a primit nicio despăgubire. Practic, urşii i-au distrus hrana pe trei luni pentru cele 200 de vaci pe care le are. Disperat, omul a cheltuit anul acesta peste 5.000 de lei pentru a-şi împrejmui terenurile cu gard electric. Dar chiar şi atunci când îşi monta gardul a avut de a face cu ursul.

"-La un hotar era unul cu doi pui, la celălalt hotar era unu cu un pui.

Reporter: Nu ştiaţi că sunt acolo?

-Nu ştiam, şi am îngrădit şi el făcea treabă înăuntru.", Teodor Jozsef - fermier

Zeci de localnici din mai multe comune din Covasna şi Harghita au fost în aceeaşi situaţie şi doar o mică parte dintre ei au fost despăgubiţi.

Pentru că nu au nicio cale legală să se apere de urşi, 70 de primari din cele două judeţe au trimis o petiţie la Ministerul Mediului prin care cer găsirea unei soluţii ca urşii să nu mai vină în localităţi.

"Am avut o şedinţă cu factori de răspundere şi am trimis la ministerul mediului, am şi propus nişte soluţii acolo pt alungarea sau noi am cerut special alocarea a 5 bucăţi.", Albert Tibor - primarul oraşului Tuşnad Băi

"Am cerut modificarea radicală a întregului sistem de protecţie a urşilor, un program prin care urşii să fie menţinuţi în habitatul lor natural.", Tanczos Barna - iniţiatorul petiţiei

Până când oficialii din minister vor lua măsuri, localnicii trebuie să convieţuiască zilnic cu urşii. Calculat la suprafaţă totală de pădure a României, în ţara noastră ar trebui să existe aproximativ 6.000 de urşi. În acest moment, numărul lor depăşeşte 10.000 ceea ce face ca animalele să se extindă şi în afara pădurii şi să ajungă tot mai des pe străzile din sate şi oraşe.

Anul acesta, în judeţele Covasna şi Harghita, 6 persoane au fost atacate de urşii care au venit după hrană, iar pagubele materiale sunt însutit mai multe.

Reporter: Mirela Palcu
Operator: Dan Dascălu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri