Diana a început să se simtă rău pe 7 ianuarie. Părinţii au luat legătura, prin telefon, cu medicul de familie. Niciunul dintre simptome nu i-a făcut pe părinţi sau pe medicul de familie să se gândească la o afecţiune gravă, aşa că fata a intrat sub tratament cu antibiotice.
În dimineaţa zilei de 10 ianuarie, simptomele de răceală s-au accentuat, iar tatăl ei a dus-o de urgenţă la spitalul din Făgăraş. Medicul de gardă i-a administrat copilului un somnifer, i-a prescris medicamente pentru răceală şi a decis că fata poate pleca acasă. Părinţii spun că Diana a fost conştientă timp de mai bine de o oră şi jumătate după consultaţie. "Eu m-am dus cu copilul pe scări şi o tot întrebam, să nu intre în inconştienţă. Diana, Diana. Copilul îmi răspundea. În agonie îmi răspundea, dar îmi răspundea. Era într-o stare foarte gravă.", a povestit Sebastian Roşca, tatăl fetei
"Am dat drumul la oxigen, am început masajul cardiac extern, au venit fetele cu monitorul, am montat monitorul, am administrat intravenos trei prize de adrenalină. În tot acest interval de timp, linia privind bătăile inimii şi mişcările de respiraţie a rămas izoelectrică.", dr. Ioan Mehedinţu, şef Secţia Pediatrie, Spitalul Făgăraş.
Pe 11 ianuarie, un medic legist din Făgăraş a stabilit că Diana s-a stins pentru că suferea de insuficienţă cardio-respiratorie acută, edem cerebral şi meningită virală. Specialiştii susţin că acest ultim diagnostic este foarte greu de anticipat la o consultaţie obişnută, pentru că ţine de modul în care fiecare organism reacţionează la atacul virusului. Doctorul care a consultat-o iniţial pe Diana lucrează la Spitalul Municipal Făgăraş, ca medic primar pediatru, în baza unui contract pentru asigurarea gărzilor.
Părinţii fetei nu au depus şi nici nu vor să depună plângere împotriva doctoriţei sau spitalului. Unitatea a sesizat însă moartea fetei Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş. Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraş confirmă că în acest caz s-a format un dosar penal şi că se fac verificări pentru a se stabili modalităţile în care s-au produs evenimentele.
Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Braşov dă vina dramei pe părinţii fetei. "În acest caz, după părerea mea, asta s-a şi întâmplat: automedicaţie. Deci ştim că fiecare părinte reacţionează în felul lui, nu, nu ţine copilul cu febră, nu? Îi administrează ceva, să scadă această temperatură. Recomandarea mea este ca părinţii, mai ales cu copiii să se prezinte la medicul de familie sau la camera de gardă.", Magdalena Coman, director DSP Braşov
"A da drumul unui copil din urgenţe bolnav înseamnă crimă. Un copil nu are voie să plece din Urgenţe în stare bolnavă. Nu are voie, asta înseamnă să-l condamni la moarte.", Gheorghe Roşca, bunicul fetei
La trei zile după dramă, spaţiile grădiniţei la care mergea fata de trei ani au fost dezinfectate. Autorităţile sanitare le recomandă tuturor părinţilor de copii din anturajul Dianei să urmărească atent starea celor mici şi meargă la medic, chiar şi la apariţia unor simptome banale de răceală.
Reporter: Claudiu Loghin
Operator: George Oltean