Sutele de oameni prezenţi la manifestaţie vor o guvernare şi o limbă proprie, fără sa mai depindă de statul român.
Preşedintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania a venit special la Sfântu Gheorghe pentru a susţine revendicările.
Participanţii la protest au purtat în permanenţă steagul secuiesc şi pancarte inscripţionate cu mesajul „Autonomie", iar la finalul manifestaţiei au intonat imnul secuilor.
Manifestaţia s-a încheiat paşnic, chiar dacă protestatarii au avut parte şi de un incident. Steagul secuiesc a fost scuipat de un român, nemulţumit de dorinţele celor prezenţi.
Protestele maghiarilor au avut loc în aproape 80 de localităţi din Transilvania.