Cine trece pe strada Iuliu Maniu din oraş rămân surprinşi când dau peste noua trecere de pietoni, răsărită de câte ziel. La cei 62 de ani ai săi Carol Udvar este unul dintre cei mai vârstnici localnici care stau pe strada Iuliu Maniu din oraş.
Surprinderea trecătorilor stă în faptul că la capătul trecerii cu pricina este un zid înalt de aproape 10 metri, în loc de trotuar, cum ar fi normal. Cei care locuiesc în apropierea ,,zebrei", mai fac haz de necaz în aşteptarea unei soluţii.
"Venim cu frânghii de escaladat zidurile, că aşa se poartă în România", spune un trecător.
La nici 50 de metri distanţă, într-o intesecţie, alte două treceri pietonale au fost vopsite aiurea, spun localnicii. În cazul acestora, este deajuns o mică neatenţie pentru trecători care, de pe "zebră", se pot trezi direct în şanţurile pentru colectarea apei de ploaie.
Autorităţile locale se scuză şi aruncă vina pe muncitorii care au trasat trecerile de pietoni cu probleme pentru că aşa era prevăzut în proiectul de reabilitare al străzilor.
"Ei s-au grăbit să vină şi cu marcajele rutiere în aşa fel încât sa ne demonstreze că strada este gata. Nu au venit să ne consulte, s-au repezit să vopsească străzile", declară Teodor Neamţu, primarul din Mediaş.
Aproximativ 50 de străzi din Mediaş au fost incluse într-un program de reabilitare în valoare de 7 milioane de euro, bani împrumutaţi de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.