Galben-negrii au şansa să îşi treacă în cont primele puncte din acest sezon, după un început slab de campionat cu înfrângeri cu Petrolul Ploieşti şi Astra. Înfrângerea la scor de la Giurgiu a lăsat urme în vestiarul stegarilor.
După ce conducerea a rezolvat o parte din problemele financiare, fotbaliştii speră să aducă cât mai repede şi primele puncte din acest campionat.
"În momentul actual, atât am putut să arătăm împotriva lor, spun eu că faţa echipei se va schimba din momentul în care vom aduce prima victorie, care sperăm să fie luni contra Oţelului", a spus Marian Constantinescu - jucător FC Braşov
Între timp, braşovenii au fost nevoiţi să achite datoria către Sporting Piteşti aferentă transferului lui Alex Chipciu la gruparea de sub Tâmpa. De altfel, în următoarele săptămîni, FC Braşov se va confrunta şi cu un val de memorii din partea foştilor jucători care au încheiat contractele cu echipa braşoveană. Cristi Ionescu, Davide Dias, Fonseca, Marius Constantin, Romeo Surdu şi Andrei Cristea sînt doar cîţiva dintre jucători care au de primit bani de la FC Braşov.