Chiar dacă poartă o denumire de poveste, Cetatea Zânelor, din apropierea oraşului Covasna, este de fapt considerată un adevărat cuib de vulturi şi asta pentru că este amplasată la o altitudine de 960 de metri. Monumentul se numără printre cele mai mari și mai bine conservate cetăți dacice, din afara Munților Orăștiei. Fortificațiile și modul de amenajare a teraselor sun realizate într-un mod unic în regatul dacilor. Istoria acestei fortăreţi se întinde pe aproape 300 de ani. A fost construită pe parcursul secolului al II-lea înainte de Hristos, distrusă în vremea lui Burebista, refăcută apoi grandios la sfârșitul secolul întâi, înainte de Hristos, iar ulterior incendiată și dărâmată în timpul cuceririi romane a Daciei.
Turiştii, ajunşi aici în weekend, au făcut un tur al cetăţii. Aici sunt expuse importante descoperiri ale arheologilor: piese de podoabă, o fibulă de bronz, o brăţară, pandantive, cercel, fragmente de oglinzi, sau piese de uz casnic din ceramică.
Toţi cei care trecut de porţile Cetăţii Zânelor au fost impresionaţi. "Ştiam de cetatea asta şi mai e una la Piatra Neamţ, Cetatea Dacică de la Bâtca, dar aici nu am urcat niciodată cu toate că am venit de atâtea ori. A fost foarte interesant", ne mărturiseşte un turist.
Cetatea Zânelor a fost sursă de inspiraţie în legendele despre zâne, viteji și comori nedescoperite. Piscul, pe care se află, este la rândul său înconjurat de alte trei masive montane mult mai înalte ca el. Poziţia nu a fost aleasă întâmplător de daci, pentru că zona este înconjurată de prăpăstii.