Copiii din satul Bucium îi ajută pe bătrâni la treburile gospodăriei

Data publicării:
BUCIUM

Curtea bătrânilor singuri din satul Bucium se umple de copii în fiecare săptămână. 16 elevi cu vârste între 10 şi 15 ani se duc la oamenii în vârstă şi îi ajută în gospodărie. Totul, în cadrul unui proiect iniţiat de parohia din sat. Bunicii spun că le prinde bine că tinerii mai trec pe la ei pentru că vârsta îşi spune cuvântul şi de multe ori se simt neputincioşi

"Şi dacă nu-i chem eu, vin şi mă întreabă, bunică, ce ai de făcut? Îmi aduc apă, îmi aduc un lemn, îmi fac drăguţii, ce pot", spune Ana Trifan - localnică.

Leontina Boier, sau Tanti Ticuţa, aşa cum îi spun copiii, are 83 de ani. De 16 ani este singură, dar vizita copiilor îi umple sufletul de bucurie. Îi e drag de ei şi nu vrea decât să aibă cu cine să schimbe o vorbă.

"Îmi pare bine când îi văd că vin, drăguţii, că am şi cu cine să vorbesc, de nu simt singură", spune Leontina Boier.

Copiii s-au ataşat repede de vârstnici. Îi numesc bunici şi îi ajută ca şi când ei i-au crescut. Fac totul cu suflet şi spun că nu ar renunţa la acest proiect pentru că le place să ajute şi să aducă zâmbete pe feţele celor care au nevoie de asta.

"Am măturat prin curte şi am cărat apă în găleată şi acum, în şură, am dat cu mătura. Şi acum mai am să mă mai duc acolo în grădinuţă să adun bidonaşele", spune Alexandru Budilă, unul dintre voluntari.

"Îi întrebăm ce mai fac, cum se mai simt, că unii bunici de-ai noştri sunt şi singuri", spune şi tânăra Lavinia Borş.

Copiii sunt coordonaţi de preotul din sat şi de soţia lui. Ei sunt împărţiţi în grupuri de câte trei - patru şi din când în când trec pe la vârstnicii din sat fie să-i ajute în gospodărie, fie doar să le ţină de urât. Copiii fac asta încă din anul 2012. Iar rezultatele i-a încurajat pe coordonatori să nu renunţe.

"Subliniem ideea de familie pe care vrem să o împărtăşim", spune Natalia Corlean - coordonator.

Proiectul este susţinut strict de către voluntari şi aparţine parohiei din Bucium. În total sunt 10 bunici care primesc ajutorul copiilor.

Reporter: Mirela Palcu
Operator: Dan Dascălu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
Reuniune surpriză în Beverly Hills. Cameron Diaz și Demi Moore, împreună la 21 de ani de la premiera...
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
volkswagen shutterstock_1154271856
Angajații Volkswagen se oferă să accepte reducerea salariilor, cu condiția să nu fie închise fabricile din...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Matthew McConaughey, adevărul din spatele renunțării la comedii. Nici măcar o ofertă de 14,5 milioane $ nu...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...