Copii abandonaţi în străinătate 

Data publicării:
COPII

Cei mai mulţi copii, şapte din cele 28 de cazuri, au fost abandonaţi în Polonia. Majoritatea au fost descoperiţi hoinărind singuri pe stradă, abandonaţi în spitale sau prinşi comiţând infracţiuni, pe teritoriul altor state.

O astfel de poveste a trăit, anul trecut, un copil care a fost adus tocmai din Berlin de autorităţile germane până în gara Braşov, după ce a stat mai mult timp în grija unor asistenţi maternali din Germania.

Tot anul trecut a fost soluţionat cazul unui bebeluş găsit în Polonia. A fost preluat de la un centru de plasament din Varşovia de un reprezentant al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Braşov. "Nu înţelegea nimic, totul era străin pentru el, este normal, dar lucrul acesta nu a durat foarte mult timp. Din când în când îl văd pe copil şi sunt foarte bucuroasă să văd că are o evoluţie bună", ne spune Alina Arişanu - asistent maternal

Autorităţile spun că numărul infracţiunilor comise de minorii braşoveni în alte ţări a crescut îngrijorător. De altfel, este primul an când vin atât de multe cereri de repatriere.

Copii care au mai puţin de doi ani ajung în grija asistenţilor maternali, iar cei mai mari sunt preluaţi de centrele de plasament. Anul acesta, în judeţul Braşov au fost repatriaţi şapte copii, în urma solicitărilor din anii precedenţi.

"Sunt copii cu istorii dramatice în spate, care au trecut, până la momentul repatrierii, prin experienţe-limită. Au fost sustraşi din ţară fraudulos, vânduţi", declară psihologul Direcţiei pentru Protecţia Copilului Braşov - Adrian Badea.

Braşovul ocupă, în acest moment, unul dintre locurile fruntaşe în ţară la numărul de repatrieri infantile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri