În şedinţa de astăzi a consilierilor judeţeni s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a trei drumuri judeţene, asta după ce studiile de fezabilitate au fost terminate recent. Unul dintre aceste drumuri face legătura între Dumbrăviţa şi Hălchiu.
Tot în şedinţa de astăzi s-a aprobat şi vânzarea prin licitaţie publică a unor spaţii medicale libere, situate în imobiliul de pe strada Diaconul Coresi. Raportul de evaluare a imobilului, realizat în luna martie, a arătat că valoarea clădirii se ridică la aproximativ 900.000 de euro, bani pe care Consiliul Judeţean vrea să îi aducă la bugetul judeţului şi care, ulterior, vor fi folosiţi pentru modernizarea Spitalului Judeţean.
O problemă actuală a Consiliului Judeţean Braşov se referă la mai multe birouri situate în Centrul Militar Zonal, birouri în care funcţionează Direcţia de Sănătate Publică. Cinci birouri au fost renovate din banii Consiliului Judeţean, iar pentru ele s-a făcut un acord prin care să nu se plătească chirie către Centrul Militar Zonal. Noua conducere a instituţiei, însă, cere acum Consiliului Judeţean plata chiriei retroactive încă de anul trecut.