Azi studenţi, mâine antreprenori. Studenţi din toată ţara învaţă, la Braşov, tainele antreprenoriatului

Data publicării:
ANTREPRENORI

Chiar dacă mulţi dintre tineri nu au mai vândut niciodată un produs, fiecare a apelat la tactici proprii, totul pentru a vinde cât mai multe reviste.  "Întotdeauna am fost de părere că sunt bun pe vânzări şi vreau să demonstrez asta chair acum. Cum ii aboredezi? Păi în primul rând, pe toţi îi abordez în funcţie de persoană, adică, dacă îi văd cu copii, de exemplu le zic că am venit cu o idee să deschid o şcoală cu bune maniere pentru copii", ne povesteşte un participant la program.

Organizatorii au împărţit studenţii în 4 echipe, iar la final cei mai buni participanţi îşi vor prezenta ideile de afaceri în faţa mai multor investitori din ţară.

Tinerii, care participă la şcoala de antreprenoriat "Start me up" au venit din mai multe oraşe ale ţării. Majoritatea sunt din Bucureşti, Sibiu, Galaţi şi Cluj. Din fondurile care se vor aduna în urma vânzării de reviste, studenţii vor asigura cursurile de antreprenoriat de anul viitor pentru unul dintre participanţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri