Aniversare CFR de 1 Iunie

Data publicării:
ANIVERSARE CFR

 Un șuierat prelung a vestit apariția locomotivei, iar pentru câteva ore, Gara Brașov a fost invadată de mirosul pe care îl lăsau în urmă trenurile de altădată. Cu mic cu mare, curioșii s-au putut bucura astfel de acest fragment din istoria Brașovului.

"Astăzi se împlinesc 140 de ani și fix la ora 11.30, după documente, a intrat primul tren în gara Brașov. Am adus-o pentru acești copii, care au ajuns să vadă locomotivele pe care le vedeți numai prin filmele cu americani. E un moment foarte important pentru cultura căilor ferate în Brașov" - Radu Belu - șef Birou Tranzit CFR Brașov

Curioși și dornici să vadă cum funcționează o locomotivă cu aburi, copii au urcat și ei la bord.

Dacă pe cei mici i-a mânat curiozitatea, alții au fost de-a dreptul copleșiți de moment. Odată cu vechea locomotivă, le-a fost adusă amintirea unui Brașov pierdut, pe când navetiiștii marilor intreprinderi transformau orașul într-un adevărat furnicar.

"Dimineața și în jurul orei 15, nu te puteai mișca pe aici, de atâția călători." - Ioan Coman - șef Birou Tranzit

Alături de locomotivă, l-am găsit pe Ioan Georgescu, mecanic CFR la Brașov. Chiar dacă de ani de zile conduce o locomotivă cu motor Diesel, nu a uitat cum funcționează una veche de aproape un secol. Ani de zile, locomotiva a fost folosită la tractarea vagoanelor cu mărfuri. Astăzi, însă, nu mai este funcțională și poate fi văzută, rareori, în expoziții și la sărbători dedicate Căilor Ferate Române.

reporter: Sorina Secelean
operator: Zoltan Rapo >

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...