Al doilea municipiu din judeţ, fără spital. Spitalul din Săcele a fost închis în urmă cu trei ani

Data publicării:
SPITAL SACELE

Spitalul Municipal din Săcele a fost înfiinţat în anii '30. Cu toate astea, după ce abia fusese modernizat, în 31 martie 2011, a fost închis. Astfel, de trei ani, cei aproape 40 de mii de locuitori din municipiu aleargă la Braşov ori de câte ori au nevoie de îngrijiri medicale.

Un milion şi jumătate de euro au fost investiţi aici, în anul 2007. Degeaba, însă. Tot ce s-a făcut în 2007 aici, de la reabilitarea clădirii, la dotarea unităţii cu echipamente noi, performante, se duce pe apa sâmbetei. Autorizaţiile de funcţionare ale aparatelor au expirat astfel că, pentru majoritatea, repunerea în funcţiune ar costa mai mult decât valoarea pe care o au la această oră.

În 2012, Primăria din Săcele a obţinut în instanţă decizia de redeschidere a spitalului. Lipsa banilor şi a sprijinului de la autorităţile centrale i-a împiedicat, însă, să treacă la fapte. Cheltuielile de întreţinere ar fi fost mult prea mari. În plus, ca acest lucru să se întâmple, trebuie mai întâi ca unitatea să fie igienizată, aparatura verificată, eliberate autorizaţii de funcţionare. Totul se calculează în bani: 500 de mii de lei, doar pentru lucrări de reabilitare şi pentru înlocuirea mobilierului stricat.

Primăria Săcele a încheiat un parteneriat cu Consiliul Judeţean Braşov, ca fiecare să plătească jumătate din suma necesară. Cu toate astea, autorităţile judeţene spun că nu pot da decât 71.000 de lei. Până acum, niciun ban nu a intrat în conturile Primăriei Săcele. "La ora actuală încă nu am primit niciun înscris oficial din partea Consiliului Judeţean despre alocarea acestei sume, or pentru a putea folosi aceşti bani, desigur, trebuie parcursă o procedură.", Geczi Gellert - viceprimarul municipiului Săcele

În noiembrie, în prag de campanie, ministrul Nicolae Bănicioiu a vizitat spitalul. În loc să vină cu soluţii, a mustrat autorităţile locale că nu au redeschis unitatea. A promis, totuşi, că CAS-ul va aloca 250 de mii de lei lunar pentru plata salariilor medicilor care vor lucra aici. "Din punctul de vedere al banilor promisiunea a fost clară: Casa de Sănătate va asigura bugetul pe 2015. Înseamnă aproape 200 de mii de lei pe lună, înmulţit cu 12 luni, deci este o sumă destul de mare.", Constantin Zavarache - consilier judeţean CJ Braşov

Cei de la CAS nu sunt siguri că lucrurile se vor schimba prea curând. Contractul cu CAS a fost încheiat în ziua în care pe uşile spitalului s-au pus lacătele. Aici nici măcar zvonuri privind redeschiderea sa nu au ajuns şi cu atât mai puţin privind alocarea de bani. "Spitalul Municipal Săcele nu a depus niciun demers în vederea reluării relaţiei contractuale cu CAS.", Anca Daisa - purtător de cuvânt CAS Braşov

Clădirea spitalului din Săcele a fost donată de un localnic cu zeci de ani în urmă şi nu poate primi o altă destinaţie decât aceea de spital. În vreme ce stă în continuare cu uşile sigilate, al doilea municipiu ca mărime în judeţul Braşov rămâne fără spital.

Reporter: Sorina Secelean
Operator: Dan Dascălu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce conține de fapt laptele vândut în Lid, Kaufland și alte supermaketuri din România. Detaliile de pe...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Orașul în care nu ai voie să mori. E interzis prin lege
Newsweek
O nouă creștere de pensie imediat după sărbători. Care vor fi noile venituri ale pensionarilor?
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...