Ajutor pentru persoanele cu dizabilități

Data publicării:
AJUTOR DIZABILITATI

Ciprian Leizeriuc lucrează în cadrul Primăriei Brașov de șapte ani. În urmă cu 15 ani a avut un accident de motocicletă și de atunci a rămas imobilizat într-un scaun cu rotile. Din cauza handicapului motor, i-a fost greu să-și găsească un job, asta pentru că spune el, companiile sunt reticente să angajeze persoane cu dizabilități. Ciprian nu s-a dat bătut şi a reuşit să obţină locul de muncă pe care l-a vrut. "Am ajuns în locul de muncă ideal, pe care eu mi l-am dorit, să fac exact ce mi-a plăcut. Am făcut o facultate tehnică iar eu acum urmez exact ceea ce-mi place și colegii sunt extraordinari", ne povesteşte Ciprian.

Legea muncii obligă companiile private dar şi instituţiile de stat, cu peste 50 de angajați, să angajeze minim două persoane cu dizabilități. În caz contrar, acestea trebuie să plătească statului, lunar, jumătate din salariul brut pentru fiecare post neocupat. De exemplu, în Primăria Brașov lucrează peste 200 de funcționari, dar este angajată doar o singură persoană cu dizabilități.

Pentru că persoanele cu dizabilităţi se lovesc destul de des de reticenţa companiilor private de a-i angaja, mai multe fundații au căutat soluţii pentru a veni în sprijinul acestor oameni. Astfel, au lansat și la Brașov un Centru pentru Angajare Asistată, unde persoanele cu handicap fizic sau mental sunt consiliate și evaluate, în vederea angajării. "Primul test este Ruwart. Acesta măsoară coordonarea ochi cu mâna, abilitățile manuale, dexteritatea, atenția", Timea Varga - asistent social

Centrul de Angajare Asistată colaborează și cu societățile comerciale, pe care încearcă să le convingă să angajeze persoane cu dizabilități.

Un astfel de centru, acreditat de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, funcționează deja în Mureș, Cluj, Satu Mare și Baia Mare. În ultimii ani, numai în judeţul Mureș, aproximativ 90 de persoane cu dizabilități muncesc deja și alte 60 au fost evaluate și așteaptă să practice meserii precum legător, agent de curățenie, florar sau tâmplar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri