Vremuri grele pentru băieţii duri
TARN, FRANȚA – Se pare că acțiunile liderilor autoritari se prăbușesc. Piața nu a intrat încă pe un trend descendent însă dictatorii nu au multe motive de optimism.
Să ne uităm la China. Luptele de putere din interiorul Partidului Comunist Chinez (PCC) sunt în general opace și rareori conflictele politice ating nivelul la care nu mai pot fi mușamalizate. Și totuși răzbate un murmur de nemulțumire. Luna aceasta, în timp ce Președintele Xi Jinping și consilierii săi principali au mers în stațiunea Beidaihe de la malul mării, au circulat zvonuri despre criticile în creștere din rândul membrilor simpli ai PCC referitoare la cultul personalității lui Xi.
Judecând după zvonuri, Xi ar trebui să se întrebe dacă a făcut bine să anuleze reformele lui Deng Xiaoping și să ignore precedentele create de foștii lideri ai PCC precum Jiang Zemin și Hu Jintao. El ar putea de asemenea să-și reconsidere retorica triumfalistă, în fața sensibilităților naționaliste și a agresivității protecționiste afișate de Trump. Apoi, el ar putea să-și reevalueze proiectul de suflet, “Belt and Road Initiative”, care este tot mai mult criticat ca un mecanism folosit de China pentru a-și exporta datoriile către alte țări îndatorate, adesea prin investiții în proiecte dubioase.
În acest timp, cel mai bun prieten al lui Xi, Președintele rus Vladimir Putin rămâne imbatabil pe terenul politic. Dar, așa cum sugera un reporter al Fox News, asta se întâmplă probabil din cauză că mulți dintre criticii săi “sfârșesc morți”. Guvernul Rusiei depinde încă de petrol și gaze pentru 40% din veniturile sale, iar economia, privată de dinamismul antreprenorial și de investițiile străine, rămâne muribundă. Uitați-vă în jurul vostru acasă și vedeți dacă puteți găsi ceva care vine din Rusia în afară de vodcă, energie sau operele lui Tolstoi.
Dar problemele lui Putin și ale lui Xi pălesc în comparație cu cele ale Președintelui turc Recep Tayyip Erdoğan și ale lui Trump. Cel din urmă tocmai a fost implicat de avocatul său în comiterea unei infracțiuni federale.
După 15 ani de la venirea la putere în urma unei crize a cursului valutar, Erdoğan pare că intenționează să-și aranjeze o nouă criză proprie. Lira turcească a pierdut anul acesta 38% din valoare față de dolar, aproape în totalitate din cauza incompetenței economice a lui Erdoğan, a favoritismelor politice și a opacității la puncte de vedere alternative.
Spre deosebire de predecesorul său în funcția de președinte - Abdullah Gül - Erdoğan n-a făcut prea multe eforturi să devină lider al întregii țări. Comportamentul său arogant și politicile în interesul propriu au adâncit diviziunea dintre seculariștii bogați și musulmanii rurali mai săraci care constituie baza sa electorală.
Ultima criză a Turciei este cu atât mai tragică pentru că nu era inevitabilă. Țara este un important centru regional cu o populație de 81 de milioane de locuitori și este un punct de legătură între Occident, Orientul Mijlociu și Asia Centrală. Are potențialul de a deveni un motor economic al regiunii. Însă politicile lui Erdoğan duc economia Turciei într-o fundătură.
Cu toate că lira este în cădere liberă și inflația este uriașă, Erdoğan a interzis băncii centrale să crească rata dobânzilor de teama că o încetinire a creșterii economice va afecta șansele partidului său la alegerile locale de anul viitor, mai ales în orașe. Dar în următoarele 12 luni el va avea de înfruntat o creștere a deficitului de cont curent și un munte de datorii în dolari.
De parcă nu era suficient, Erdoğan și-a numit recent ginerele, Berat Albayrak, în funcția de Ministru al Finanțelor, fără ca acesta să aibă vreo calificare în domeniu. Și s-a angajat într-un conflict diplomatic și o dispută comercială cu SUA din cauza arestării unui pastor american acuzat de complicitate la lovitura de stat din 2016 împotriva lui Erdoğan. Trump a făcut din eliberarea pastorului o cruciadă personală, cel mai probabil ca o consolare pentru baza sa electorală evanghelistă înainte de alegerile din noiembrie. În acest scop el a anunțat recent că va dubla tarifele vamale ale SUA pentru aluminiu și oțel din Turcia.
Disperarea lui Trump de a demonstra că nu poate fi manipulat de nimeni (cu excepția lui Putin) este bine cunoscută. În disputa cu Turcia, el nu a ezitat să arunce cu tarife vamale ca și cum ar fi confetti, indiferent la potențialele consecințe asupra afacerilor și consumatorilor din SUA. Și nici faptul că Turcia este un aliat NATO important nu a contat. Trump pare hotărât să o scoată din alianță și să o arunce în brațele Rusiei sau ale Chinei.
În ciuda problemelor legale tot mai grave și a unei legitimități tot mai dubioase, Trump a continuat să distrugă ordinea internațională postbelică la crearea căreia a contribuit America. Marca sa de naționalism egoist s-a răspândit în Asia și Europa, și a răsturnat viața politică din Italia, Ungaria, Polonia ba chiar și din Regatul Unit.
În Marea Britanie, noul Ministru de Externe, Jeremy Hunt, a afirmat că mișcarea din spatele campaniei Brexit este diferită de populismul naționalist din celelalte țări. Dar nu este. Aripa dură a susținătorilor Brexit sunt animați de ostilitate la adresa imigranților și a străinilor. Dacă Hunt se îndoiește de asta, este deajuns să se uite la predecesorul său, Boris Johnson, care a scris de curând un comentariu satiric la adresa femeilor musulmane care poartă burqa.
Spre deosebire de aspiranții de astăzi la titlul de autocrat, un lider cu adevărat puternic ar susține cooperarea internațională și i-ar convinge și pe votanți de utilitatea acesteia. Să sperăm că Președintele francez Emmanuel Macron, Cancelarul german Angela Merkel și Primul Ministru japonez Shinzo Abe vor reuși să facă asta în lunile care urmează.
Între timp, să ne rugăm ca băieții duri ca Trump și Erdoğan să nu facă prea mult rău țărilor lor și restului lumii. Cooperarea trebuie să devină “great again.”
