„Vor avea salarii mai mari cu 50%, dar o pâine va costa de cinci ori mai mult”
După luni de negocieri secrete cu partenerii sindicali, din laboratoarele PSD din Șoseaua Kiseleff a ieșit, oficial, proiectul legii salarizării unitare. Până la aprobarea legii și la aplicarea ei efectivă este cale destul de lungă, dar angajații la stat au numeroase motive de bucurie când se uită la salariile mărite, unele chiar dublate, pe care le vor lua, la nenumăratele sporuri și beneficii acordate de atât de „darnicii” social-democrați și partenerii lor de guvernare de la ALDE. Pentru analiștii economici, proiectul înseamnă multe semne de îngrijorare. Pentru privați, frustrare, dacă nu chiar disperare. Și, de ce nu?, speranță.
Proiectul legii salarizării unitare s-a născut greu. Atât de greu încât a început să curgă cu cereri de demisie din partea sindicatelor. Întâi a fost Cartel Alfa, care i-a acuzat pe miniștrii Muncii și Dialogului Social de „incompetență” în abordarea subiectului legii salarizării unitare. Apoi, a fost Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, care și-a însoțit cererea de demisie de acuzația că ministrul Lia Olguța Vasilescu nu și-ar fi respectat promisiunile făcute în timpul negocierilor. Luni, adică chiar în ziua prezentării oficiale a proiectului PSD, a venit și Federația Sindicatelor Pro Administrație din România, cu aceeași solicitare de demisie și cu acuzații multiple, inclusiv de politizare a funcției publice. Criticile și cererile de demisie au continuat și după prezentarea proiectului, cuplate cu amenințarea că vor fi organizate măsuri de protest și cu acuzația de „sfidare”.
Culmea e că, zilele trecute, ministrul Muncii justifica întârzierea prezentării proiectului tocmai prin negocierile repetate avute cu partenerii sociali: „A fost și o secretomanie în ceea ce privește această lege, pentru că am tot negociat-o cu sindicatele (...) Legea salarizării unitare s-a lucrat în proporție de 80% la partid (...) Am făcut deja discuțiile cu toate federațiile sindicale, am căzut la un acord”.
În acest punct se impune o remarcă: nimeni nu contestă necesitatea unei legi unitare a salarizării. Și nici măcar nevoia ca unele salarii din sectorul public să crească. Ridică însă numeroase semne de întrebare modul în care PSD vrea să facă acest lucru. Critici și atenționări au venit de la analiști economici, dar și de la personaje apropiate, într-un fel, actualei puteri, care au vorbit despre pericolul major al inflației și despre depășirea deficitului bugetar asumat (una dintre voci a fost cea a ex-ministrului de Finanțe din Cabinetul Ponta Ioana Petrescu). Chiar și la postul tv al familiei Voiculescu s-au pus întrebări de genul: Cum se poate la o creștere economică de 5% să majorezi salariile cu 50%? Asta, evident, înainte ca proiectul să fie prezentat oficial și să vedem cu toții că, pentru unele categorii de bugetari, majorarea va ajunge, de fapt, la 150%.
Pentru a nu insista prea mult pe argumentele economice ale celor care prevăd efecte dezastruoase în cazul majorării atât de abrupte a salariilor din sectorul public, să ne amintim doar de o declarație făcută în noiembrie 2008 de un politician aflat, și atunci, și acum, într-o funcție importantă: „În 2004, Guvernul de stânga negocia la sânge cu sindicatele din Educație o creștere de o cifră. Acum, solicită 50%, deși știu bine că această solicitare ar aduce criza economică mondială în România. Stânga are un plan foarte clar de câștigare a alegerilor, dar nu are niciun plan de guvernare a României (...) Liderii de sindicat știu foarte bine că toată creșterea salariilor de 50% va fi înghițită imediat de inflație, cu efecte ce vor fi resimțite imediat de toată lumea. Profesorii vor avea salarii mai mari cu 50%, dar o pâine va costa de cinci ori mai mult”. Ați ghicit personajul? Este vorba de nimeni altul decât Călin Popescu Tăriceanu. Atunci, era premier PNL, acum este președintele Camerei Deputaților, principal aliat al PSD și co-autor moral al proiectului.
Și, da, ne putem gândi că situația economică din 2017 nu este similară cu cea de la sfârșitul anului 2008, dar nici 50% majorare pentru un singur sector nu se compară cu măriri în toate domeniile, între 100% și 150%!
Argumentul că majorările se vor face acum în trepte, nu dintr-o dată, este parțial valabil: de la 1 ianuarie 2018, salariile cadrelor medicale vor crește direct la nivelul prevăzut pentru 2022, iar cele ale personalului didactic, cu 50%.
Apropo de 2022, este foarte interesantă anexa cuprinzând coeficienții salariali. Peste tot în cele 95 de pagini, social-democrații au trecut cât vor fi salariile, în funcție de sector, pregătire, grad, vechime, etc., în 2022. Cifrele sunt frumoase, chiar foarte frumoase. Dar, de ce 2022? Să fie vorba de viziunea PSD pe termen lung sau de un mesaj subliminal că bugetarii și familiile lor trebuie să voteze PSD și la alegerile din 2019, respectiv 2020, dacă vor să vadă vreodată atâta bănet pe fluturașul de plată?
Și, apropo de viziunea PSD, din proiectul legii salarizării rezultă că salariul minim pe economie ar ajunge în 2022 la nu mai puțin de 2.500 lei. Adică, mult mai mult decât au îndrăznit să promită unii și să creadă alții (în programul de guvernare al PSD, scrie că salariul minim pe economie va ajunge la 1.750 lei în 2020, iar sindicaliștii vorbeau, prin decembrie 2016, de un salariu minim pe economie în 2022 de 1.625 lei).
Și, pentru că tot am ajuns la estimările mai mult decât optimiste ale PSD cu privire la salariul minim pe economie, îmi amintesc de scrisoarea deschisă a unor antreprenori care, acum o lună, cereau Guvernului Grindeanu să nu crească salariile fără o evaluare serioasă a performanței în sistemul de stat și atrăgeau atenția că, la acest moment, jumătate din cei 5,2 milioane de angajați ai României lucrează în societăți private românești și au un salariu mediu de 1.500 lei, în timp ce în sectorul bugetar, salariul mediu este de 2.300 lei. Și îmi amintesc și de „confesiunile” de acum câteva zile ale unui președinte de federație patronală, care se plângea că nu găsește oameni să angajeze: «Sunt întrebat: „Cât îmi dai?”. „În prima lună, salariul minim, să văd ce ești în stare, pentru că nu ai nicio calificare, iar după aceea discutăm”. Și îmi răspunde că mai bine stă acasă. „Dar, acasă nu câștigi”. „Ba da! Trăiesc din ajutorul social și pe lângă el mai fac ceva la negru, mai învârt ceva. Dacă vin la tine pierd ajutorul, nu rămân decât cu salariul și trebuie să și muncesc”.
Altfel, angajatul la privat cu studii medii și salariu minim pe economie și, de ce nu?, cel care primește 2.500-3.000 de lei la studii superioare și vechime de mai mulți ani, poate privi cu speranță la salariile frumoase pe care le vor primi colegii bugetari.
Cu speranța că toți managerii de spital care vor avea circa 14.000 de lei pe lună vor decide, în noaptea premergătoare majorării (31 decembrie 2017 - 1 ianuarie 2018), că acum sunt destul de bine plătiți pentru a fi integri, pentru a nu mai lua șpăgi din încheierea unor contracte sau pentru a nu-și mai ridica vile din banii spitalului.
Cu speranța că medicii și asistentele pe mâna cărora va ajunge în spital vor decide și ei, tot în noaptea de dinaintea măririi, că au un salariu suficient de bun pentru a nu mai condiționa consultațiile, medicamentele și operațiile de primirea unor „atenții”.
Cu speranța că învățătorul sau profesorul copiilor lui, uitându-se la mărirea de 50% de la 1 ianuarie 2018 și la celelalte măriri care-l așteaptă în cincinalul pesedist, își va redescoperi brusc dorința de a fi un dascal adevărat.
Cu speranța că funcționarul public cu studii medii de la ghișeul unde trebui să stea ore întregi pentru a-și plăti dările sau a depune o hârtie se va decide, și el, să fie mai amabil și mai dornic să-l ajute.
Și, de ce nu, cu speranța că va reuși și el să dea slujba din multinațională măcar pe una de portar sau de șofer în administrație, că tot ar sări de 3.500 lei pe lună.
