Jurnalista Andreea Georgescu acoperă subiectele de justiție la Digi24 de la debutul emisiei, din martie 2012. Dar primele relatări despre justiția din România le-a realizat în 2009, ca jurnalist de agenție de presă. Ulterior, în televiziune, avea să transmită de la procese în premieră, arestări răsunătoare, proteste ale magistraților sau contra magistraților. După zece ani de presă pe justiție, spune că adevărul este datoria pe care o are față de public.
- Îți mai amintești prima experiență jurnalistică?
- Îmi amintesc prima experiență jurnalistică relevantă - în primăvara lui 2009, proaspăt intrată într-o redacție de știri, la agenția de presă NewsIn, toată atenția publică era captată de o mișcare-șoc făcută de procurorii și polițiștii din București. Casa lui George Becali, om de afaceri cu mare influență atunci, era percheziționată cu mascații la poartă. Cred că a fost primul breaking news pe justiție de la care am transmis, pentru agenție, în timp real. Perchezițiile, audierile, procesul de la instanță, totul se desfășura sub presiunea străzii, ca să spun așa, pentru că rețin că ședința de judecată la finalul căreia s-a decis arestarea lui Becali a fost noaptea, iar în stradă, în fața judecătoriei, erau strânși zeci de oameni care cereau eliberarea omului de afaceri, cunoscut pentru actele de caritate pe care le făcea, în special în fața camerelor de filmat. A fost și primul proces pe care l-am urmărit de la început la final, final care a venit când deja lucram de vreo doi ani la Digi24, iar Becali își construise, între timp, o carieră politică.
Au urmat sute de procese de la care am transmis, mii de ore petrecute în săli de judecată sau în fața parchetelor unde erau audiate personajele momentului.
„Cel mai greu este să câștigi încrederea oamenilor din sistem, care sunt construiți să fie sceptici”
- De ce ai ales să fii reporter pe justiție?
- Inițial, a fost o conjunctură, era nevoie în prima redacție în care am lucrat de un reporter pe domeniu, care era acoperit atunci de alte două colege, așa că am avut și de la cine învăța. În scurt timp, justiția m-a prins și pot spune, cu siguranță, că dacă ar fi să aleg acum, tot justiție aș face. E o permanentă provocare, pentru că îți trebuie cunoștințe temeinice de legislație, trebuie să știi precedente judiciare, să ții pasul cu modificările legilor, să știi în orice moment cum ar putea ele afecta societatea sau dosarele de interes pentru societate. Cel mai greu însă este să câștigi încrederea oamenilor din sistem, care sunt construiți să fie sceptici. Dincolo de justiția penală, încerc mereu să fac știri utilitare, pentru că ce nu se spune mereu e că 80 la sută din cele două milioane de procese care se derulează, pe parcursul unui an, în tribunalele din România sunt procese civile.
- Care este cel mai intens moment de pe teren, din cariera ta de până acum?
- Eram la începutul carierei în televiziune când am făcut un interviu cu familia unui tânăr ucis la Mineriada din 1991, care tocmai câștigase un proces la CEDO împotriva statului român. Trecurseră mai bine de 20 de ani, însă am simțit în discuția cu cei doi că durerea lor era foarte actuală, acutizată de lipsa unui răspuns la întrebarea „Cine ne-a ucis fiul?”. Am înțeles atunci că și mai nocivă decât o justiție strâmbă este lipsa justiției. Din păcate, sistemul din România a rămas dator la capitolul răspunsuri în mai multe dosare importante pentru a răspunde la întrebările societății, iar aici mă refer atât la dosarele Revoluției și Mineriadei, dar și la cazurile mai recente, „Colectiv” și „10 August 2018”.
Fiecare subiect trebuie să fie relevant pentru public
- Care crezi că este responsabilitatea jurnalistului în România?
- Să spună adevărul, cu orice preț. Asta înseamnă, în primul rând, să fie onest față de meserie și față de public. Să nu accepte compromisuri, să pună 100 de întrebări, să verifice la sânge informațiile pe care le livrează publicului. Pentru că, din reflex, urmăresc în primul rând tot ce apare pe domeniul meu de bază, nu pot să nu văd că, pe măsură ce interesul public pentru o procedură judiciară crește, anumiți jurnaliști au tendința de a se transforma în procurori și judecători. Emit opinii, analize, dau verdicte, livrează publicului informații din surse incerte. La fiecare știre, la fiecare subiect, mă gândesc la ce e relevant pentru publicul Digi24, de ce o informație sau alta îi influențează pe oameni, care este adevărul atunci când același eveniment este prezentat în mai multe variante.
- Cum este munca de documentare, să analizezi sute de dosare pentru un material?
- În niciun caz nu e ușoară, însă pot spune că merită. Am citit mii de pagini din sute de dosare de-a lungul anilor pe care i-am acumulat în domeniu, mai bine de zece, iar unele dintre poveștile descoperite acolo m-au fascinat. Provocarea vine abia după ce închizi dosarul și trebuie să faci știrea - să aduni mărturiile, să ceri reacții, să pui informația în context, să spui povestea pe înțelesul publicului.
- Ce îi sfătuiești pe cei care vor să îți urmeze exemplul și să devină reporteri de teren, pe domeniul justiției?
- Să fie onești, în primul rând. Să se documenteze mult, nu numai strict pe domeniu, ci în general, pentru că știrile pe justiție au drept protagoniști personaje din toate domeniile - politic, economic, sport. Să fie conștienți că, de multe ori, contextul face știrea. Să nu se lase păcăliți sau furați de iureșul evenimentelor și să livreze publicului informații insuficient verificate. Să fie conștienți că, în unele zile, ar putea să nu ajungă acasă, pentru că o audiere se întinde pe toată noaptea. Să nu uite că nu e o meserie cu program fix, iar responsabilitatea este una uriașă.
Editare web: Luana Păvălucă
