Urma pierde turma

Este de înțeles valul de indignare generat de declarațiile sau gesturile obscene ale ”juriștilor” PSD, Florin Iordache, Șerban Nicolae și Eugen Nicolicea, după rezoluția Parlamentului European împotriva coaliției de guvernământ și după devastatorul raport MCV. Ca de obicei, a generat o gigantică revărsare de umor. Este plin Facebook-ul de poze cu Iordache în rolul lui Celibidache, dirijând o orchestră cu degetele sale ”spastice” și de multe altele, care mai de care mai amuzante.

Din păcate, nu folosește la nimic. Din contră, ne împiedică să vedem limpede unde este, de fapt, problema. Cu cât mai agresivă și mai grobiană este retorica celor care continuă să apere asaltul asupra justiției cu atât trebuie să ne stăpânim mai bine emoțiile și să privim situația cu luciditate.

Iordache, Nicolae, Nicolicea și alți infanteriști din PSD spun aceleași lucruri de ani buni. Ba au făcut declarații și gesturi chiar mai revoltătoare. Nicolicea, de exemplu, a cerut în 1994 când era deputat PDSR de Mehedinți, ca Regele Mihai să fie declarat ”persona non grata”, după ce a fost oprit pe Otopeni și împiedicat să intre în țară.

Mai mult, Nicolicea a cerut atunci de la tribuna Parlamentului să le fie retrasă imunitatea lui Dinu Patriciu și altor parlamentari din opoziție ”care au trecut fraudulos granița”, pentru a-l întâmpina pe Rege pe pista aeroportului, și ”să fie trimiși în fața justiției.” Au trecut aproape 25 de ani de atunci și între timp Nicolicea a devenit unul dintre cei mai mari dușmani ai ideii de ridicare a imunității parlamentare și de trimitere în fața justiției a unor politicieni.

Iordache și Nicolae luptă, la rândul lor, de ani buni cu toți cei pe care îi urăște partidul. De când a apărut stegulețul roșu pe capitolul justiție în negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană au luat în cătare pretențiile ”absurde” ale Bruxellesului. Mai în surdină, e adevărat, ca să nu strice montajul diversionist al guvernului Năstase – ”sigur, vom face tot ce ne cereți, însă doar după ce ne primiți înăuntru” – au făcut tot ce a ținut de ei ca să blocheze instituțiile cerute de UE sau să le golească de conținut.

Dacă vă imaginați că acum au atins apogeul Iordache, Nicolicea și restul comandoului care ar scoate fără ezitare România din UE, citiți stenograma ședinței Camerei Deputaților, din 23 octombrie 2006, când se dezbătea Legea privind înființarea Agenției Naționale de Integritate. Să vedeți atunci delir! Să vedeți atunci ce au putut să-i spună Monicăi Macovei! Mai aveau puțin și cereau să fie acuzată de trădare de țară!

Tot ce spun acum spuneau și atunci, chiar mai vehement: că suntem persecutați de UE, că ni se impun standarde pe care vesticii nu le respectă, că ni se cere să ne vânăm corupții mai abitir decât o fac ei, că trebuie să ofere justiției și altor instituții independente mai multe instrumente de control asupra politicienilor decât există chiar și în marile democrații.

Practic, nu a existat inițiativă pentru crearea instituțiilor, mecanismelor și parteneriatelor cu UE și cu SUA care a făcut posibile lupta anticorupție și scoaterea magistraților de sub control politic împotriva căreia ei nu au luptat cu tot ce au avut la îndemână pentru a o zădărnici, pentru a-și păstra casta deasupra legii.

Cei care ne sufocă azi cu declarațiile lor schizofrenice, din care se înțelege că UE sau SUA ne-au băgat cu forța în parteneriatele în care am implorat să intrăm, din care se înțelege că nu ne-am asumat, în scris, obligațiile pentru care raportul Comisia Europeană ne cere socoteală, au mai făcut-o de mii de ori înainte. Practic, nu poți să deschizi o stenogramă a unei ședințe din Parlament în care să se fi discutat o temă din justiție fără să dai de un Iordache, Nicolae sau Nicolicea și mulți alții, care să fi vituperat împotriva principiilor de bun simț care stau la baza unui stat de drept.

De ce nu ne mai amintim de ele? De ce nu am fost la fel de indignați? Pentru că nu ne păsa prea mult la vremea respectivă. De ce nu ne păsa? Pentru că în ciuda zbaterii lor, a declarațiilor furibunde, a atacurilor la persoană, a încercărilor de tergiversare, sentimentul general era că România va merge înainte și va ignora hărmălaia celor care vroiau să oprească timpul în loc. Cum s-a și întâmplat.

Justiția a suferit transformări ce păreau de necrezut înainte de 2005 . Iar în final, au pierdut o mare parte din controlul asupra ei. Dar acest lucru nu ar fi fost posibil fără cea mai de neimaginat schimbare ce a avut loc. Inclusiv personaje precum Eugen Nicolicea au schimbat tabăra și, începând cu 2010, au ajuns sub cravașa lui Gabriel Oprea să voteze modificări legislative esențiale, care au făcut posibile miile de condamnări ce au cutremurat din temelii stabilimentul politic.

Ce s-a întâmplat în 2010 este extrem de relevant și azi. Pentru că ne reamintește că Iordache, Nicolae și Nicolicea, personaje cărora li se acordă prea multă atenție, nu sunt decât niște marionete. Ei au fost permanent folosiți ca instrumente de presiune. A te supăra pe ei că spun măscări sau că fac gesturi obscene este ca și cum te-ai supăra pe degetul mijlociu al lui Cătălin Voicu. Ei execută ce le ordonă păpușarii. Singura lor contribuție este excesul de zel. Adică spasmele.

Chiar dacă își dorește să fie văzut așa, nici măcar Dragnea nu este unul dintre marii păpușari. Deasupra sa, a lui Tăriceanu, a lui Iordache, Nicolae, Nicolicea și a mai tuturor parlamentarilor se află, în materie de justiție, cel puțin, cei care au pierdut cel mai mult de pe urma intrării României în UE, în NATO și din parteneriatul strategic cu SUA. Cei care au pierdut, de fapt, în ultimii opt ani, puterea asupra României.

Matricea de generali din serviciile de informații, oameni de afaceri, magistrați și înalți funcționari de stat care au fost fie pensionați cu forța, fie scoși din sistem prin condamnări în spețe derizorii, fie pedepsiți pentru tunuri date cu complicitatea unor foști mai mari ai statului îi păpușărește pe toți cei care azi joacă rolul de eliberatori a ”coloniei” de sub cizmele imperialiștilor occidentali.

Sunt cei care acum 15 ani și-au dat acordul ca România să intre în UE și în NATO, fiind convinși că vor reuși să profite de avantajele integrării, dar fără să renunțe la privilegiile lor. Și care au luat plasă. Dar care, după cum scriam încă din martie 2017, vor face tot ce ține de ei ca să se răzbune:

”Peste stratul gros de ”foști”, înlăturați de la putere imediat după aderarea la NATO, s-au tot suprapus, an de an, alte și alte straturi de politicieni, ofițeri, magistrați și funcționari, rașchetați de DNA sau de propriile instituții pentru că au fraternizat cu infractorii sau au devenit, la rândul lor, infractori.

Lor li se adaugă nemulțumiți de toate speciile, de la cei care au ratat o funcție, sau cei care și-au văzut o rudă sau amanta luați la întrebări pentru afacerile ilegale, la cei care, cu adevărat, au fost victime inocente ale luptelor pentru putere sau ale abuzurilor.

Atât de mare este numărul de oameni scoși din politică și din instituții, în ultimii 12 ani, al celor atinși de lupta anticorupție, atât de vaste și complexe sunt rețelele de influență sau de afaceri care i-au susținut și care au fost susținute de ei, încât este cert că s-a creat o masă critică de oponenți împotriva tuturor instituțiilor și oamenilor care își asumă, în continuare, păstrarea direcției strategice.

Pe această armată, nevăzută, tăcută, dar foarte influentă prin legăturile personale pe care și le-au păstrat în interiorul instituțiilor unde au lucrat, se bazează PSD, ALDE și ceilalți politicieni care își doresc ca Dragnea și Tăriceanu să câștige partida împotriva statului de drept. Convinși că în curând vor fi și ei înlăturați sau condamnați se folosesc din plin de resentimentele tuturor celor care consideră că au fost pedepsiți pe nedrept și mizează pe dorința lor de răzbunare.

Avantajul acestui grup eterogen, compus inclusiv din foști dușmani de moarte, din vânat și vânători, este că nu au nevoie să fie coordonați. Nici măcar nu trebuie să li se ceară ceva în mod explicit. Acționează autonom, ca o rețea neurală, împotriva celor pe care îi consideră vinovați de prăbușirea lor. Cumulat, efectele acțiunilor lor încep să se simtă.

Așa se explică de ce Curtea Constituțională și parțial CSM au trecut, pe față, de partea celor care vor DNA și Parchetul General îngenunchiate cu orice preț. Numeroși judecători și procurori din cele două instituții au acumulat mari frustrări personale în raport cu DNA, Parchetul General, SRI și alte instituții sau au polițe de plătit în numele unor ”foști” cărora le sunt datori pe viață. Așa se explică de ce și alte instituții au început să se retragă din frontul justițiar sau dau rateuri nejustificate. De aceea, lupta nu se va încheia nici dacă Dragnea și Tăriceanu vor părăsi arena.

Armata nevăzută va continua să îi sape pe toți cei care au înlăturat-o de la putere. Și nu vor ezita să meargă până la capăt, punând pe butuci instituții construite cu greu, chiar dacă prețul este compromiterea legăturilor geostrategice care ne țin ancorați în spațiul euroatlantic.

Chiar dacă asta înseamnă că vor împlini visul cel mai drag tuturor dușmanilor României: întoarcerea în no-man’s land; întoarcerea la anii în care Ion Iliescu tuna și fulgera împotriva corupției, dar nimeni nu ajungea nici măcar în fața judecătorilor.”

De aceea este atât de greu de dislocat Dragnea. Pentru păstrarea șefului oficial al marionetelor se luptă toți cei care știu că dacă nici de data asta nu le iese planul de răzbunare și contraatacul vor fi pierdut definitiv partida.

Din păcate pentru ei, nici de această dată istoria nu este de partea lor. Anii trecuți de când au fost scoși din joc nu au făcut decât să confirme că România merită apărată cu orice preț. Tot ce se întâmplă în jurul nostru ne-a transformat într-o redută de neabandonat. Iar o Românie întoarsă sub controlul unei adunături de incompetenți, care nu știe decât să fure fără să pună nimic la loc, incapabilă să construiască, incapabilă să folosească miliardele de euro disponibile ca fonduri europene, incapabilă să gândească pe termen lung, va fi distrusă mai rău decât a făcut-o Ceaușescu.

În final, ceea ce îi va pierde va fi prostia și lăcomia. Goana lor oarbă după averi făcute fără cap, fără să le pese de cât distrug în jur, cu o grabă disperată, a lăsat suficiente urme aici, dar mai ales în străinătate, care s-au transformat în tot atâta muniție oferită exact celor pe care i-ar vrea alungați definitiv din țară.