Un nou avânt pentru Balcani
MADRID – Toamna sosește în Europa și e momentul să culegem roadele unei intense munci diplomatice în Peninsula Balcanică. Pe 30 septembrie, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (FYROM) va organiza un referendum consultativ care ar putea să ducă la schimbarea numelui țării în “Republica Macedonia de Nord.”
Acesta nu este doar un exercițiu lingvistic. Dacă referendumul trece, neînțelegerile de 27 de ani dintre guvernele Macedoniei și Greciei s-ar putea încheia. Grecia se opune vehement folosirii de către vecinul său din nord a numelui “Macedonia” fără un atribut distinctiv, din cauză că o regiune a Greciei poartă același nume. În plus, regatul antic al Macedoniei are o semnificație culturală și istorică importantă pentru grecii din ziua de azi.
Dacă o mare parte din electoratul macedonian iese și votează pentru schimbarea numelui, probabil că modificările constituționale necesare vor trece de parlamentul din Macedonia. Apoi, ultimul cuvânt îl va avea parlamentul grecesc care va trebui să voteze și el pentru schimbare.
Din cauza disputei asupra numelui, Grecia i-a blocat fostei Republici Iugoslave a Macedoniei (denumire provizorie din 1993) aderarea la UE și NATO. Însă, acum trei luni, guvernele Macedoniei și Greciei au ajuns la un acord pentru rezolvarea acestei dispute bilaterale. Implicațiile acordului sunt vizibile în modul în care este formulată întrebarea de la referendum: “Susțineți aderarea la UE și NATO prin acceptarea acordului dintre Republica Macedonia și Grecia?”
Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă și de securitate și Matthew Nimetz, Reprezentant Special al ONU pentru această chestiune, au jucat un rol important în succesul negocierilor. Nimetz, care a început să lucreze pe această problemă în 1994, a avertizat că nu vor mai exista prea curând condiții diplomatice atât de favorabile ca acum.
Într-un moment de renaștere a naționalismului, “Acordul Prespa” - numit astfel după lacul aflat la granița dintre Grecia, FYROM și Albania - este ca o gură de aer proaspăt. Primul Ministru al Macedoniei, Zoran Zaev, și omologul său grec, Alexis Tsipras, au dovedit o îndrăzneală și o responsabilitate remarcabile în procesul de încheiere a acordului. Ambii au cheltuit capital politic, au înfruntat forțele naționaliste interne și au trecut cu bine de moțiunile de cenzură promovate de partidele de opoziție.
Acordul Prespa oferă un model viabil de rezolvare a disputelor de oriunde pentru că reprezintă aplicarea unei abordări holistice de soluționare a conflictelor bazată pe promisiunea beneficiilor mutuale pe termen lung. De exemplu, unul dintre articole prevede că “În epoca noii revoluții industriale [...] intensificarea cooperării dintre state și societăți este mai necesară ca oricând, mai ales în domeniul activităților sociale, tehnologiilor și culturii.”
Această frază poate fi o inspirație pentru o regiune care este încă prinsă în impasul unor dispute cu privire la identitățile etnice și naționale. Balcanii, și nu doar Balcanii, au nevoie de o nouă narațiune bazată pe prioritățile reale ale popoarelor, iar Acordul Prespa aduce exact acest lucru.
Întâmplător, un alt conflict înghețat din regiune ar putea să se îndrepte curând către soluționare. În 2011, UE a inițiat un dialog între Serbia și Kosovo care a produs de atunci beneficii semnificative în domeniul libertății de circulație, a comerțului, oportunităților economice, securității, justiției, conectivității.
În ciuda normalizării graduale a relațiilor bilaterale, disputa fundamentală dintre cele două țări a rămas nerezolvată. Ambele părți sunt conștiente că starea de fapt implică un cost uriaș prin piedicile puse în calea aderării la UE și prin povara asupra economiilor respective.
Împreună cu Mogherini, președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și președintele Kosovo, Hashim Thaçi, au accelerat în ultimele luni negocierile în scopul obținerii unui acord definitiv, cuprinzător, cu caracter juridic obligatoriu. Bineînțeles, UE nu are prerogativa de a dicta termenii soluționării conflictului și este clar că implicarea locală este cheia oricărei înțelegeri care va rezulta din acest proces.
În această etapă a dialogului este esențial să prevaleze prudența și moderația. Moștenirea lăsată de Vučić și Thaçi depinde în mare măsură de voința de a formula o propunere realistă, în concordanță cu valorile fundamentale ale UE. Ambii lideri au ocazia să evite pozițiile maximaliste și să imite inteligența guvernelor din Grecia și Macedonia.
Mai puțin promițătoare este situația din Bosnia și Herțegovina (BiH), unde urmează să aibă loc alegeri generale pe 7 octombrie, în ciuda faptului că țara nu are o lege electorală eficientă. După harababura administrativă și teritorială în care a fost prinsă de la sfârșitul războiului în 1995, BiH este o țară extrem de greu de guvernat. Etnocentrismul continuă să domine politica internă iar campania electorală actuală nu face excepție.
Pentru a complica și mai mult lucrurile, politicianul secesionist Milorad Dodik a luat decizia ca, după ultimul său mandat ca președinte al Republicii Srpska (una dintre cele două entități cvasi-autonome în care este divizată țara), să candideze pentru președinția tripartită a BiH. Să sperăm că atmosfera mai constructivă din regiune va pătrunde până la urmă și în BiH, iar inițiativele inter-etnice vor lua amploare, așa cum își dorește de multă vreme societatea civilă bosniacă.
Fără îndoială că ultimele decenii au adus în Balcani mai mult frustrare decât progres. Dar ceea ce ne arată Acordul Prespa este că niciun conflict nu este de nerezolvat când există creativitate diplomatică și voință politică. Dacă săptămânile următoare se încheie cu bine, o regiune care era devastată de naționalism la sfârșitul secolului trecut ar deveni un contraargument la șovinismul global actual. Într-un moment în care multe țări par hotărâte să construiască ziduri, ar fi ironic și îmbucurător să vedem cum Balcanii construiesc punți de legătură.
