UE nu ar putea prelua rolul de lider mondial pe care l-a avut America
În 8 noiembrie, în timp ce Donald Trump obținea victoria la alegerile prezidențiale din SUA, o conferință la Bruxelles îl comemora pe Václav Havel, primul președinte post-comunist al Cehoslovaciei (iar mai târziu al Cehiei). La momentul intrării în era Trump, moștenirea lui Havel capătă o importanță aparte, mai ales pentru Europa.
E greu să ne imaginăm două personalități mai diferite ca Havel și Trump. Primul a fost un artist și un intelectual care a luptat întreaga sa viața pentru adevăr și care s-a străduit să scoată ce e mai bun din oameni și din societate. Cel de-al doilea este un afacerist egocentric care s-a ridicat prin specularea emoțiilor umane.
Havel are multe valori comune cu cei care au creat după Al doilea Război Mondial ordinea mondială liberală, aducând o pace și o prosperitate fără precedent. Alegerea lui Trump sugerează că SUA ar putea să renunțe la aceste valori și chiar la rolul său în menținerea ordinii mondiale.
Asta creează oportunitatea (dar și necesitatea) ca alți actori să preia rolul conducător. Uniunea Europeană, care mai mult ca oricine a internalizat și operaționalizat idealurile și principiile lumii libere, ar trebui să preia acest rol.
Problema este că UE, pentru moment, nu pare a fi capabilă să o facă.
UE a avut contribuții valoroase la ordinea mondială liberală, de la exemplul pe care l-a dat în problema schimbărilor climatice până la implicarea sa în realizarea unui acord care să oprească programul nuclear iranian. Dar până acum nu și-a demonstrat capacitatea de a fi un adevărat lider global. Dovadă stau conferința dezastruoasă de la Copenhaga din 2009 pe probleme de schimbări climatice, rateul cu intervenția din Libia sau răspunsul inadecvat la criza migrației.
Pe scurt, Europa a fost un bun jucător de echipă însă un slab căpitan. Și nu din lipsă de ambiție. Pentru a da doar un exemplu, controversata strategie europeană de securitate 2003 a avut ca obiectiv să facă din UE un pol al puterii mondiale. După victoria lui Trump, Înaltul reprezentant pentru afaceri externe și politici de securitate, Federica Mogherini declara că UE devine “o putere esențială”.
Dar, așa cum se întâmplă adesea în Europa, între retorică și realitate se află o mare prăpastie. Slaba participare la reuniunea de urgență a miniștrilor de externe în urma alegerilor americane ne arată cât de mult îi mai trebuie Europei până să poată să umple vidul lăsat în urmă de eventuala abdicare a Americii lui Trump de la responsabilitățile globale.
Adevărul e că Europei îi lipsesc și viziunea și influența. Ca să fii un pol de putere ai nevoie de magnetism. La începutul anilor 2000, în perioada extinderii UE, Europa avea o astfel de atracție. Și probabil că încă o mai avea în 2013 la protestele Euromaidanului, când tineri ucraineni își dădeau viața în numele unor potențiale relații cu UE.
Acum, odată cu Brexitul și cu slăbirea parteneriatului transatlantic, UE s-ar putea destrăma. Dacă nu, cea mai probabilă variantă este ca UE să devină o platformă pe care să se sprijine și pe care să o conducă Germania. Într-un fel, asta deja se întâmplă. Se știe că nimic nu se face la Bruxelles fără acordul guvernului german. Angajamentul unilateral al Angelei Merkel de a primi refugiații sau acordul dirijat de Germania între UE și Turcia pentru oprirea fluxului de refugiați subliniază această realitate.
Rezultatul poate fi problematic. UE trebuia să fie un demers supranațional, fondat pe spiritul acțiunii colective pentru binele comun, după cum a propus și Havel. Chiar dacă Germania nu propune o conducere cu consecințe negative, dominația unei singure națiuni asupra Europei contrazice principiile care au stat la baza creării UE.
La nivel practic, Germania nu va fi un promotor destul de puternic pentru Europa. În lumea de azi, demonstrațiile convenționale de forță sunt necesare. Aversiunea tradițională a Germaniei față de utilizarea forței îi va diminua capacitatea de exercitare a influenței la nivel global.
Există moduri prin care restul Europei ar putea ajuta. Mult amânatul efort pentru organizarea și coordonarea unui sistem de apărare european ar putea fi revigorat. Din fericire, recent au apărut semnale pozitive de pe acest front - miniștrii de externe și de apărare europeni au căzut de acord să îmbunătățească cooperarea. Plasarea acestor eforturi sub conducerea de facto a Germaniei nu este demersul ideal, însă în circumstanțele actuale e probabil cea mai bună soluție.
Europa are nevoie de o viziune realistă și onestă pentru a vedea ce putem și ce trebuie să facem.
Avem potențialul de a juca un rol important în lume, dar ne lipsește încrederea și ambiția pentru asta. Este momentul să conștientizăm pericolul în care se află ordinea mondială liberală. Doar așa putem să găsim calea prin care să ne apărăm interesele și idealurile într-o lume ostilă. Cred că acesta ar fi mesajul lui Havel astăzi.
Despre autoare: Ana Palacio este fost Ministru de Externe al Spaniei și fost Vicepreședinte al Băncii Mondiale. În prezent predă la Georgetown University și este membru World Economic Forum's Global Agenda Council al SUA.
Titlul aparține editorului secțiunii
Copyright: Project Syndicate
Pentru comentarii intrați pe postarea Facebook
