Fiecare legătură umană e pusă la încercare în aceste zile: începând de la familii închise în casă, până la țări căutând disperate soluții la șocul sanitar și la greutăţile economice. Această perioadă de încercare este, cum spune Papa Francisc, şi un timp al alegerii: nu este timpul judecății lui Dumnezeu, „ci al judecății noastre: timpul de a alege ceea ce contează și ceea ce trece, de a separa ceea ce este necesar de ceea ce nu este necesar".
Medici infectați de pacienți iresponsabili, medici bolnavi din lipsă de materiale de protecție, medici în grevă, medici demisionari. Aproape 300 de cadre medicale sunt bolnave deja în toată ţara.
Spune un prefect despre angajații de la Terapie Intensivă ce au demisionat: "unii sunt mai slabi de înger și au plecat". Cum să nu întrebi, în această situaţie: de ce pregătirile spitalelor au început la aproape o lună după primul caz de coronavirus raportat, la 26 februarie, în România?
Elanul de ultim moment stă, aşadar, sub semnul heirupismului și cacofoniei, atât în domeniul medical, dar și în plan economic.
Bâlbele ministrului Cîțu despre ordonanța amânării la plata ratelor sunt un exemplu alarmant de improvizație și nepricepere.
A fost nevoie ca PSD să introducă un proiect de lege în Parlament pentru a garanta amânarea ratelor fără dobândă la dobândă și fără penalități.
Între timp, premierul refuză plafonarea prețurilor la alimente, pentru că măsura ar duce la... penurie. Logica e imbatabilă: penurie sau speculă - tusea sau junghiul? Prim-ministrul respinge și recurgerea la testele rapide, pentru că... nu ar fi precise. Bine, în schimb, că testarea rapidă e o soluție în Coreea de Sud și Germania, țările-model pentru gestionarea crizei sanitare.
După două săptămâni de stare de urgență, focarele de coronavirus n-au fost încă izolate complet, iar restricțiile se introduc cu țârâita și excepții ce produc confuzie. Într-o singură zi din week-end, Poliția a dat 10.000 de amenzi pentru nerespectarea restricțiilor de deplasare.
Semn că nu e de ajuns să difuzezi în megafoane printre blocuri "Deșteaptă-te, române!" ca să ții oamenii în case.
Nu sunt cârcotaș cu orice preț. Recunosc: măsurile luate de autorități sunt adecvate situației la zi, sunt proporționale cazuisticii înregistrate.
Dar tocmai asta ne sperie dată fiind capacitatea de reacție în situații critice a sistemului medical, a aparatului administrativ în ansamblu și, nu în ultimul rând, a societății românești. Cum vor fi gestionate mii de cazuri, dacă spitalele cad de la primul contact cu Covid-19?
Improvizaţia va claca la primul val – asta trebuia prevenit prin măsuri ferme de consemnare la domiciliu şi de mobilizare coordonată a sistemului medical.
E partea sumbră a realității românești. Poate că datorită ei există şi reversul: cetățenii și organizațiile non-guvernamentale se mobilizează în campanii de strângere de fonduri, pentru a ajuta spitalele cu ventilatoare mecanice, măști şi aparate de testare.
Momentele-limită scot la lumină adevărata natură umană: acum iese la iveală ce e mai bun şi ce e mai rău în om, animalitatea sau umanitatea din noi, într-o situație pentru care nu am fost pregătiți nicio clipă.
Apocalipsa nu e o fatalitate. Cu o condiție: să ne descoperim simțul apartenenței la o comunitate care trebuie să iasă până la urmă din această încercare. Amenințarea e comună, așa că soluția e una singură: împreună!
E un lucru valabil la nivel local, național și european. Din păcate, săptămâna trecută, liderii statelor UE n-au reușit să adopte un plan de măsuri economice anti-coronavirus. Egoismul bogaților din Nord, într-un context de o gravitate excepțională, este o expresie atât de cinică a lipsei de solidaritate, încât poate constitui un pericol mortal pentru Uniunea Europeană.....
Fiecare legătură umană e pusă la încercare în aceste zile: începând de la familii închise între patru pereți, până la țări căutând disperate soluții la șocul sanitar și la greutăţile economice. Această perioadă de încercare este, cum spune Papa Francisc, şi un timp al alegerii: nu este timpul judecății lui Dumnezeu, „ci al judecății noastre: timpul de a alege ceea ce contează și ceea ce trece, de a separa ceea ce este necesar de ceea ce nu este necesar".
Vom şti să descoperim, cetăţeni şi guvernanţi, coeziunea – singura cale care să ne scoată la liman? Eu cred că da, dacă ne vom păstra cumpătul şi ne vom deschide inima.
