Editorial Țara în care nu s-a putut mai mult
„Din calitatea de președinte, nu cred că se putea face mai mult”. Cu o față bronzat-zâmbitoare, președintele Klaus Iohannis s-a declarat mulțumit de intervenția autorităților după accidentul din Crevedia. La trei zile după tragedie, Klaus Iohannis a alocat o oră din programul său pentru a vizita Spitalul de Urgență Floreasca, locul unde sunt internate o parte dintre victimele exploziei. Paradoxal, șeful statului a ieșit din spital relaxat și cu un aer detașat. Nimic din ce a văzut acolo nu părea să-l fi impresionat, decât pozitiv. Ca și cum ar fi văzut doar dotări ultramoderne, personal medical hiper-calificat, pacienți fericiți și rude fără grijă. Întrebat dacă a vizitat și secția de mari arși, încă nefuncțională după opt ani de la “Colectiv”, președintele a evitat să răspundă.
Detașarea președintelui de țară a început în al doilea mandat, când Iohannis a părut că trece de la “am reușit să scot PSD de la guvernare” (cea mai mare realizare a primului său mandat), la “am guvernele mele, e timpul să mă relaxez”. De altfel, întrebat dacă se putea face mai mult pentru prevenirea acestui tip de accident, Iohannis a și îndreptat responsabilitatea către guvern și autoritățile locale. De la Cotroceni, proiectul “România educată” e tot ce se putea face. Dacă România se educă, atunci totul se rezolvă. Oamenii sunt problema, nu instituțiile. Românul educat e occidentalul eficient la care votanții președintelui au sperat la alegerile din 2014 și 2019.
Doar că, în mandatele președintelui, România s-a schimbat prea puțin și nu în bine. Klaus Iohannis a schimbat, în nouă ani, toți atâția prim-miniștri (Ponta, Cioloș, Grindeanu, Tudose, Dăncilă, Orban, Cîțu, Ciucă și Ciolacu). Președintele a dominat toate guvernele și a avut câtă putere a dorit. Oricât ar încerca, nu se poate extrage permanent din eșecurile politice, economice și sociale înregistrate de România în toți acești ani.
Constituția îi dă dreptul președintelui să cheme miniștri la raport, să prezideze ședințe de guvern (a și făcut-o la celebra Ordonanță 13), să cenzureze legi. Controlează un partid politic aflat la guvernare (PNL) și poate promova, cu ajutorul liberalilor, legislație care să reformeze domeniile pe care le consideră nefuncționale. Este șeful Consiliului Suprem de Apărare a Țării, unde poate cere date despre consumul și traficul de droguri și despre încrengătura de rețele corupte dintre Poliție și clanurile interlope.
Poate face presiuni publice pentru reformarea sănătății, educației, justiției, finanțelor etc. Doar că, în ultimii ani, președintele a lipsit de la marile dezbateri ale societății. Ca și cum funcția prezidențială l-ar scuti de găsirea unor soluții. Nici măcar nu mai mizează “atenția și îngrijorarea”.
“Nu se putea face mai mult” nu e o justificare. E sfidare. În ultimele zece zile, trei tragedii au zguduit România: cazul Alexandrei, gravida de la Botoșani care a murit din neglijența criminală a medicilor; tragedia de la 2 Mai, când un tânăr drogat a intrat cu mașina într-un grup de oameni și a omorât doi, și explozia de la Crevedia, esența județelor baronizate, despre care credeam că au pierit odată cu PSD-ul lui Adrian Năstase. Nu se știe ce a făcut Iohannis în această perioadă. Agenda publică nu conține vreo activitate la Cotroceni. Poate că președintele a fost plecat din țară. E de înțeles, în România, avem din ce în ce mai puțin aer.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
