Schengen-ul militar. De ce a devenit subiect tabu în România?

Ce ar presupune crearea unui spaţiu Schengen militar, de ce şi de când se discută despre un asemenea proiect, dar şi ce păreri au statele aliate, ori cum şi-a manifestat Rusia interesul pentru acest subiect, până acum?

La sfârşitul săptămânii s-a iscat o mare controversă pe plan intern, după ce ministrul Apărării, Mihai Fifior, a fost citat de presă spunând că în Guvernul din care face parte s-a discutat despre aşa-numitul Schengen militar. Intervenţia oficialului român avusese loc în cadrul Comisiei de Apărare și Securitate a Adunării Parlamentare NATO, organizată la Bucureşti. 

La scurt timp, însă, un comunicat MApN nega sec informaţia: "Infirmăm categoric ideea lansată în spațiul public potrivit căreia, în cadrul Guvernului României, s-a luat în discuție ideea de formare a unui spațiu Schengen militar", se arată în textul remis de Biroul de presă al ministerului.

Acum, ceea ce e cât se poate de clar e faptul că şi ministrul Fifor, şi Ministerul Apărării, şi Agerpres (care a difuzat în primă instanţă ştirea) au dat vina pe traducerea proastă făcută de translator, mutând astfel responsabilitatea în ograda organizatorului, adică la Senat. Toate detaliile privind conţinutul, rectificările şi cronologia pot fi consultate AICI.

Pentru a înţelege mai bine ce a generat, totuşi, o asemenea desfăşurare de energii pe un subiect altfel puţin familiar publicului larg, se poate începe prin a lua temperatura în mediile ceva mai ermetice ale strategilor politico-militari din cele mai variate cancelarii.

Argumentul generalului Hodges

De remarcat, înainte de toate, titulatura prietenoasă, din punct de vedere intuitiv, a acestui concept. 

În toamna lui 2015, la Varşovia, generalul Ben Hodges, comandantul forţelor SUA în Europa, arăta că, în ciuda numeroaselor focare complicate de pe glob (de exemplu conflicte precum cel din Siria), Washingtonul nu se va lăsa distras de la războiul din Ucraina. Trecuse, la vremea respectivă, un an şi jumătate de când criza atinsese punctul culminant prin modificarea graniţelor europene - anexarea Crimeei de către Rusia. 

Dar, sublinia generalul, NATO şi armata SUA se confruntă cu o mare problemă: mobilitatea trupelor şi a echipamentelor militare pe continent.

Cauza? Numeroasele frontiere geografice generează, la rându-le, şi mai multe bariere de o altă natură - birocratică, procedurală, etc. O situaţie absurdă, potrivit descirerii făcute de gen. Hodges, un mediu în care e mai uşor să muţi refugiaţii dintr-un loc în altul decât să deplasezi convoaiele militare din punctul A în punctul B.

Iată, deci, fondul pe care s-a grefat soluţia indicată de comandantul forţelor SUA în Europa: Dacă se doreşte ca forţa de reacţie a NATO să fie eficientă, atunci e momentul ca actualul cadru să fie modificat, în direcţia creării unei zone militare Schengen. Detalii AICI.

Cum s-a pus problema

Conceptul, deşi încă neconcretizat, nu a rămas fără ecouri. De-a lungul timpului, gen. Ben Hodges a mai reluat ideea, inclusiv când s-a aflat în România. La sfârşitul lunii iulie, prezent la exerciţiul Saber Guardian, spunea textual:  "Avem mai mult ca niciodată nevoie de o zonă militară Schengen, care să permită convoaielor militare să se deplaseze prin Europa la fel de repede ca migranţii. Acum nu se întâmplă asta".

Pe plan internaţional, semnale publice similare au fost date şi de la alte paliere.

"Trebuie să ne putem deplasa rapid spre orice colţ în care există o ameninţare", spunea ministrul olandez al Apărării. Totodată, adresându-se deopotrivă secretarului general al NATO şi Înaltului reprezentant pentru politică externă al Uniunii Europene, oficialul olandez observa: "Alianţa are expertiza şi experienţa în materie de transport militar, iar UE are competenţe în domeniul vamal şi al transportului de substanţe periculoase".  

"Este o problemă azi că spaţiul Schengen militar lipseşte. Mutarea trupelor şi a echipamentului dintr-o ţară membră UE în alta este destul de complicată şi necesită mult timp. Poate dura cateva zile, daca nu chiar săptămâni", explica, acum în calitate de raportor al Parlamentului European, şi fostul ministru de Externe al Estoniei, Urmas Paet.

Idee sprijinită şi de Lituania.

În cazul României, cea mai proaspătă poziţie exprimată la nivel oficial vine de la ministrul Apărării: "Nu vom discuta despre un Schengen militar în afara agendei Schengen a României", declara zilele trecute Mihai Fifor. 

Pedalele emoţionale pe care le apasă propaganda rusă

După cum arăta la un moment dat Deutsche Welle, ceea ce s-ar avea practic în vedere ar fi introducerea unui formular standard pe care să-l folosească toate statele aliate, în scopul acordării rapide a permisului pentru transportul militar. Cu toate că schimbările aduse de un asemenea mecanism ar fi semnificative, şi la nivel militar, dar şi politic, suporterii acestui proiect rămân realişti.

Sigur, admit aceştia, nu se va putea egala viteza cu care-şi mută Putin trupele de-a lungul şi de-a latul vastului teritoriu al Rusiei, dar cert e că NATO îşi va putea deplasa convoaiele mai rapid decât o face în prezent. Detalii AICI.

Ei, acum că am pomenit Rusia, e interesant de verificat cât de interesată este Moscova de acest proiect. Iar concluzia, până acum, ar fi că este extrem de interesată, dar nu de reuşita, ci de eşecul acestuia.

În ultimele luni, canalele media create de Kremlin pentru a-şi face plăcută doctrina în rândul publicului occidental, pentru a influenţa,  ori genera unele tendinţe în acest spaţiu, au acordat o atenţie semnificativă subiectului. 

Sputnik, unul din braţele propagandei ruse, dă poveştii o dezvoltare menită să creeze, de pildă, dubii, eventual panică printre europeni. Abordarea mizează pe inducerea unui antagonsim Europa-SUA (ceva mai uşor de activat în Vest decât în Est) şi, dat fiind că la mijloc e un continent care a fost martorul atâtor războaie de independenţă, pe clasica temă a... suveranităţii.

Unul din titluri spune totul: "Schengenul militar: Cea mai uşoară cale de a ceda Pentagonului suveranitatea europeană". Idee, de altfel, reîncălzită şi de RT, celălalt braţ media al PR-ului strategic al regimului Putin.

În schimb, alte materiale răsucesc cheia spaimelor, manevrând fantome ale primei jumătăţi de secolul XX: Văzând atâţia militari şi vehicule blindate pe străzi, mulţi europeni vor asocia priveliştea cu dictaturile militare şi infamele ocupaţii străine din deceniile trecute.

Ce văd şi ce nu văd ochii "jurnaliştilor" şi "analiştilor" lui Putin

Era de aşteptat ca o sporire a mobilităţii a trupelor NATO şi americane pe continentul european să nu fie primită cu căldură de ofensivul regim Putin.

Totuşi, contraargumente precum cele de mai sus, la care Moscova recurge din câte se vede cu toată seninătatea, devin cel puţin hazlii în condiţiile actuale... create chiar de Rusia. A cărei armată a plecat la "cumpărături" prin Europa secolului XXI fără a cere viză şi fără a se fi împiedicat de lipsa unui spaţiu Schengen adaptat. În 2008, în Georgia; din 2014, în Ucraina.

După cum, în aceeaşi măsură canalele media prin care Kremlinul îşi face cunoscut punctul de vedere cu privire la măsurile luate în ultima vreme de statele NATO nu suflă o vorbă despre "bulele" create de armata rusă în Marea Neagră, Marea Baltică, estul Mediteranei, zona Arcticii, în particular despre năvodul invizibil întins de la Marea Neagră la Mediterană. Detalii AICI şi AICI.

Despre atacurile simulate cu avioane contra navelor NATO, tot în Marea Neagră. Detalii AICI.

Ori despre semnificaţiile complexe ale ofensivului şi uriaşului exerciţiu militar ZAPAD-2017. Detalii AICI şi AICI.

Nu în ultimul rând, despre unităţile de rachete antiaeriene S-400 masate în regiunea Kaliningrad, dar şi în Crimeea. Detalii AICI.

Deşi toate acestea se văd cât se poate de clar pe radarele NATO, ele dispar în mod convenabil de pe radarul reţelelor media ruse, care servesc Kremlinul nu cu tiruri de armă ci confecţionând, la cerere, realităţi alternative.