Salvarea Europei prin anularea Brexit
Europa înfruntă astăzi “o multi-criză”, în cuvintele lui Frans Timmermans, vicepreședinte al Comisiei Europene.
Brexit, un val de refugiați, austeritate, amenințări geopolitice dinspre Sud și est, democrație neliberală (illiberal democracy) în centrul Europei.
Rezultatul poate fi dezintegrarea UE.
Cum va contribui Brexit la dezintegrarea UE?
Într-un astfel de scenariu, Brexit va juca rolul unui detonator. Prin legitimarea conceptului de destrămare a Uniunii Europene și transformarea unei fantezii a extremiștilor politici într-o opțiune realistă a politicii mainstream, Brexit amenință să declanșeze un proces de dezintegrare.
Economia va fi și ea afectată printr-o paralizare a Băncii Centrale Europene (ECB) și o eventuală nouă criză a Euro: în timp ce ECB poate face față speculațiilor pieței, ea nu are nicio putere împotriva presiunilor exercitate de votanți în direcția dezintegrării.
Acesta e motivul pentru care UE trebuie să convingă Marea Britanie să se răzgândească în privința Europei, dar acest lucru e considerat imposibil pe ambele maluri ale Canalului Mânecii. Însă multe lucruri “imposibile” se întâmplă azi în politică.
- Mai puteți citi: De ce este probabil ca UK să rămână în UE
Majoritatea de la referendumul din iunie a fost mult mai restrânsă decât în cazul referendumului pentru independența Scoției (2014) sau decât voturile negative la adresa tratatelor UE în Irlanda, Danemarca și Olanda, iar toate acestea au fost întoarse.
Mai important, cei 52% care au votat pentru Brexit aveau scopuri puternic divergente, unii pregătiți să accepte sacrificii economice pentru un Brexit “hard” (separare completă de Europa) iar ceilalți sperând la un Brexit “soft” cu impact minim asupra economiei Marii Britanii.
Brexit nu reflectă dorințele votanților
Conform sondajelor post referendum, trei sferturi din votanții favorabili exit-ului se așteaptă ca economia britanică să se întărească sau să nu fie afectată, iar 80% cred că guvernul va avea mai mulți bani de cheltuit pe serviciile publice. Votanții sunt atât de optimiști pentru că li s-a spus (în special de către actualul ministru de externe, Boris Johnson) că pot fi “și cu slănina în pod și cu varza unsă” - o nouă înțelegere, care să păstreze toate beneficiile economice ale apartenenței la UE, dar fără obligații sau costuri.
Când aceste iluzii vor fi spulberate, opinia publică se va schimba. Deja 66% din electorat spune că e mai importantă menținerea accesului la piața europeană, decât restrângerea imigrației, în cazul când nu le poți avea pe amândouă. Iar asta contrazice direct prioritățile declarate ale prim ministrului Theresa May și explică, probabil, de ce aceasta refuză să discute despre strategia sa cu privire la Brexit.
Speranțele unui Brexit “soft” fără afectarea economiei e imposibil de conciliat cu solicitarea de respingere a obligațiilor față de UE făcută de facțiunea “hard Brexit” din Partidul Conservator. Orice variantă va alege, May își va antagoniza jumătate din partid și o mare parte a suporterilor Brexit, pe lângă cei 48% dintre votanți care vor să rămână în UE.
Odată începută retragerea, mulți dintre politicienii conservatori ambițioși pe care i-a scos May din guvern vor fi gata să profite. Deja George Osborne, retras din funcția de ministru de finanțe la venirea lui May, a aruncat provocarea, contestându-i mandatul democratic: ”Brexit a câștigat majoritatea, dar hard-Brexitul nu”, a spus acesta. Chiar și slăbiciunea partidelor de opoziție britanice lucrează împotriva lui May, pentru că le permite oponenților să comploteze împotriva sa fără teama de a-și pierde din forță.
Toate acestea înseamnă că politica britanică va deveni foarte fluidă pe măsură ce condițiile economice se vor deteriora și votanții vor începe să se răzgândească.
UE ar trebui să încurajeze astfel de răzgândiri și să înceteze să mai trateze Brexitl ca inevitabil — să ofere posibilitatea unui compromis pentru adresarea îngrijorărilor electoratului britanic, însă doar cu condiția rămânerii în UE a Marii Britanii.
Cum ar trebui să negocieze UE cu UK?
Cel mai evident mod de a realiza acest lucru ar fi încheierea unui acord UE privitor la un mai mare control național asupra imigrației și la alte chestiuni simbolice conexe suveranității naționale. Un astfel de acord n-ar trebui să fie văzut ca o concesie la șantajul britanic, dacă s-ar extinde la toate țările UE și ar fi prezentat ca un răspuns dat opiniei publice din întreaga Uniune.
Prin adresarea presiunilor democratice, UE ar putea recâștiga sprijinul întregii Europe. Dar ca să trimită un semnal pozitiv electoratului, liderii Europeni trebuie să redescopere talentul compromisului pragmatic și negocierea inter-guvernamentală care erau pe vremuri caracteristici ale diplomației UE.
Pentru început, dezamorsarea Brexit-ului și a crizei refugiaților vor necesita câteva schimbări modeste în regulile imigrației și ale serviciilor sociale. Astfel de reforme nu trebuie să intre în conflict cu principiile fondatoare ale UE: păstrează dreptul de muncă pe teritoriul Europei, dar restituie o parte a controlului asupra migrației non-economice și asupra ajutoarelor sociale către guvernele naționale.
Apoi, relația dintre refugiați și crizele Euro necesită noi reguli fiscale. Fenomenul imigrației este costisitor și ar trebui în mod ideal finanțat cu obligațiuni UE. Alternativ, li s-ar putea oferi țărilor mediteraneene o suficientă marjă bugetară în schimbul asumării responsabilității pentru un control al imigrației în prima linie.
În al treilea rând, nevoia pentru reformarea imigrației în combinație cu “democrația neliberală” din centrul Europei necesită schimbări în prioritățile de cheltuieli și în politica externă (ale UE). Polonia și celelalte țări vor accepta restricții ale mobilității propriilor cetățeni numai dacă li se oferă fonduri structurale suplimentare și o solidă cooperare în domeniul securității. Astfel de stimulente pot furniza în schimb mai multe pârghii pentru asigurarea respectării drepturilor omului.
În final, restabilirea legitimității democratice înseamnă încetarea tensiunilor instituționale dintre zona euro și întreaga Uniune. Autoritățile UE trebuie să accepte că unele țări membre nu vor adopta niciodată euro, ceea ce înseamnă abandonarea retoricii unei “Europa cu două viteze” care merge în direcția unei Uniuni tot mai strânse.
În schimb, UE trebuie să se remodeleze în două cercuri concentrice: cel interior dedicat unei integrări accentuate și cel exterior pentru cei neinteresați de o monedă unică și nici de un spațiu fiscal comun.
Astfel de reforme pot părea imposibile dar și dezintegrarea UE părea imposibilă înainte de votul pentru Brexit. În perioadele revoluționare, imposibilul devine inevitabil în doar câteva luni. Recent, fostul președinte francez Nicholas Sarkozy a făcut un apel neașteptat la crearea unui nou tratat european și la un nou referendum britanic pentru apartenența la UE.
În Europa a început o perioadă revoluționară.
Despre autor: Economist șef și Director al Gavekal Dragonomics. A publicat opinii în Times of London, International New York Times și Financial Times. Este autorul cărții „Capitalism 4.0, The Birth of a New Economy”, care a anticipat cele mai multe trasnformări ale economiei mondiale post-criză. Cartea lui din 1985 („Costs of Default”) a fost folosită de guvernele din America latină și Asia în negocierile cu FMI.
Titlul și intertitlurile aparțin editorului.
Copyright Project Syndicate
De același autor:
