Una dintre centurile de siguranță la care s-au raportat mereu societatea civilă și cetățenii români cu o viziune democratică și pro-europeană a fost funcția de președinte. Am spus funcție pentru că am vrut să fac distincția între aceasta și cei care au ajuns să o ocupe, oameni care nu s-au ridicat niciodată la înălțime așteptărilor noastre și au dezamăgit grav.
Creditarea cu atâta speranță a funcției de președinte este și unul dintre motivele pentru care dezamăgirea față de Klaus Werner Iohannis este atât de mare. Am proiectat asupra unui om capricios și focusat pe sine imaginea ideală a funcției de Președinte al României, uitând prea repede trecutul recent - gafele, ezitările, greșelile s-au transformat în ochii noștri orbiți de speranță în fapte de vitejie sau în dovezi de strategie.
Cu toată dezamăgirea provocată, oamenii care au ajuns în funcția de președinte au fost siliți fie de opinia publică, fie de vocile raționale din propriile partide, fie de presiunea străzii, fie de logica electorală să reacționeze în momente-cheie publice așa cum ne-am fi dorit: Băsescu și MTO cu doctorul Ponta, participarea lui Iohannis la ședința de guvern cu elefanții, ieșirea în stradă cu geaca roșie sau în unele momente mai puțin publice, prin mijloacele instituționale, solicitări de reexaminări ale unor legi adoptate de Parlament, sesizări la CCR etc.. În altele au eșuat și dezamăgit, dar nu suficient cât să ne ia speranța: revocarea lui Kovesi, desemnarea Vioricăi Dăncilă etc.
Per total, dincolo de oamenii care au ocupat poziția, instituția de Președinte al României a funcționat esențial pentru democrația noastră, pentru statul de drept și pentru orientarea noastră europeană.
Un alt element pe care îmi construiesc argumentație este acela că PSD nu a mai reușit să câștige alegerile prezidențiale de 21 de ani și, după câte ne spun unii sociologi, nici nu pare să mai aibă vreo șansă în viitorul apropiat.
În acest ton trebuie înțelese toate demersurile PSD de a diminua prin orice mijloc și pe orice cale prerogativele președintelui. De la încercarea de a reduce la aproape nimic rolul președintelui în numirea și cariera magistraților, până la eliminarea competențelor în legătură cu instituții esențiale ale statului de drept, PSD a încercat orice (și de multe ori a și reușit). Vă mai amintiți de momentul când PSD încercat să ia președintelui atributul de reprezentare externă? Doctorul Ponta dorea atunci să reprezinte România, din funcția de premier, la Consiliul European, în dauna Președintelui României de atunci, dl. Băsescu.
Pornind de la cele de mai sus, mi se pare că cel mai cinic și toxic cadou pe care ar putea să îl facă Klaus Werner Johannis și PNL celor de la PSD este chiar desființarea de facto a instituției prezidențiale prin transformarea României din republică semi-prezidențială în publică parlamentară. Acest lucru a fost deja anunțat prin mai multe voci din noua majoritate și ar însemna confiscarea dreptului românilor de a-și alege Președintele, dreptul românilor la vot, dreptul românilor de a mai spera că există ceva care să se opună baronizării și confiscării întregii țări.
Forțele toxice care au reînviat monstruoasa coaliție a prezentului, USL 2.0, au început să adoarmă electoratul cu cântece de sirenă despre revizuirea Constituției. Doar că rescrierea Constituției nu va fi acel demers modernizator, de reconstrucție și consolidare a arhitecturii constituționale de care are România atât de mare nevoie, ci va fi, din nou, un demers al interesului de moment, al șubrezirii instituțiilor care mai susțineau statul de drept, care îi avantajează pe cei care își doresc acapararea cvasitotală a puterii și subjugarea justiției.
Republica semi-prezidențială, modelul actual, înseamnă că Președintele este ales prin vot universal, exercită puterea executivă împreună cu Guvernul, are atribuții esențiale în legătură cu puterea judecătorească și cu alte instituții constituționale, desemnează prim-ministrul, poate dizolva Parlamentul. Republică parlamentară înseamnă cel mai probabil că Președintele va fi ales de Parlament și va avea un rol decorativ, fără competențe reale în funcționarea statului. Câți știți cine este președintele Austriei, Germaniei sau Israelului? Exact. O astfel de intervenție ar lăsa funcția de Președinte la mâna Parlamentului, o simplă sinecură pentru un politruc obedient.
Din păcate, Klaus Werner Iohannis ne-a demonstrat că este capabil de o atare lipsă de conștiință a istoriei, să distrugă în interes personal funcția pe care o ocupă. PNL ne-a demonstrat că este incapabil să vadă dincolo de interesele imediate ale liderilor săi. Pentu PSD în schimb asta ar însemna o mare victorie și un mijloc de a ajunge la puterea totală în România, cu efectele pe care le puteți ghici.
Pentru că rețetele politice în România vin cu mult populism, sunt convins că strategii care concep aceste planuri nu se vor da în lături de la o doză mare din acest ingredient pentru a asigura cvorum la un astfel de referendum. Am putea asista la reluarea așa-numitului Referendum pentru familie, inutil față de modul de reglementare actual sau la includerea Fără penali în funcții publice care ar rămâne oricum lipsit de eficacitate în absența unei justiții puternice și independente.
Pare totul cam îndepărtat și deconectat de la problemele prezentului? Nu e. E un pericol iminent, deja verbalizat, și e necesar să rămânem atenți și alerți la capcanele ce ni se vor întinde săptămânile ce vin.
Românii trebuie să-și păstreze dreptul de a-și alege direct președintele. Este printre puținele drepturi pilitice care le-au mai rămas nepervertite de jocurile de culise ilegitime și nedemocratice din jurul unor interese care au mai degrabă legătură cu hoția decât cu binele cetățenilor.
